Deși „autoritățile” au avut timp berechet să pregătească serios etapele de vaccinare anti-COVID-19 a populației, au fost mai interesate de alegerile din 2020 și războiul electoral, putere, funcții, bani, alea. Măreața platformă de programare pentru etapa a 2-a a vaccinării, realizată de STS (care gestionează și voturile), e praf. Nu numai că pare făcută ca proiect la ora de info în liceu, e contra-intuitivă și din start inabordabilă fix pentru grupa principală de persoane vizate în etapa asta, cu vârsta de 65+. Dacă n-au rude sau prieteni să-i programeze online, oamenii din categoriile vulnerabile, majoritatea în vârstă, trebuie să se roage de medicii de familie să-i înscrie sau să facă asta la telefon cu DSP, unde pot aștepta cu orele fără garanția rezolvării problemei. „Respectăm seniorii”.

E așa exclusivistă programarea la vaccinare că ar trebui adăugată informația pe profilul de Tinder, gen vaccinat/programat/rapel/finalizat/nevaccinat. Rapel sau finalizat e Swipe Right direct, că e ca portocalele pe vremea lui Ceaușescu.

Hei, măcar merg blană în mass media reclamele plătite gros din bani publici de Guvern, care cheamă lumea la vaccinare pe o platformă deja gripată.

Voi cum vă distrați cu Marea Programare Națională?

de Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.