Majoritatea fizicienilor acceptă teoria universului-bloc cu 4 dimensiuni, în care toate evenimentele sunt fixe de la un capăt la celălalt al existenței sale, nimic nu poate fi schimbat, nu există liber arbitru iar trecerea timpului ar fi doar o iluzie.
În cadrul conferinței intitulate „Timpul în cosmologie”, desfășurată în localitatea Waterloo din provincia canadiană Ontario, la sfârșitul lunii iunie 2016, au fost abordate diverse aspecte legate de fizica timpului, o ramură aflată în plină dezvoltare.
Lee Smolin, un critic deschis al ideii de bloc-univers, a spus: „Viitorul nu este acum real și nu pot exista fapte concrete despre el”, menționând totodată că „real este procesul prin care evenimentele viitoare sunt generate din evenimentele actuale”.
Participanții au venit cu idei interesante, una din ele fiind aceea că „săgeata timpului trebuie să corespundă creșterii complexității structurilor materiale din univers”. De pildă, o ceașcă de ceai spartă este mai complexă decât una întreagă, fiindcă necesită mai mulți parametri pentru a o descrie și corespunde unei stări de entropie crescută.
Oriunde ne aflăm în istoria universului, putem indica o epocă de complexitate mai mică și o numim trecut, a spus Tim Koslowski. Apare ideea că „timpul se mișcă în mai multe direcții iar noi tocmai trăim într-o secțiune a cosmosului cu o singură săgeată definită local”.
Creșterea complexității are un efect secundar crucial: duce la formarea unor aranjamente de materie care își mențin structura în timp. Aceste structuri pot stoca informații, pe care Koslowski le numește „înregistrări” – fosile și inele de arbori până la documente scrise. Chiar și amintirile stocate în creier se încadrează aici.
Pentru George Ellis, un cosmolog de la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud, timpul este o entitate mai elementară, una care poate fi înțeleasă prin imaginea universului bloc ca el însuși evoluând. El consideră universul ca pe un volum tot mai mare de spațiu-timp, iar 𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮𝗳𝗮ț𝗮 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝘂𝗶 𝘃𝗼𝗹𝘂𝗺 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗱𝗲𝗿𝗮𝘁ă 𝗰𝗮 𝗳𝗶𝗶𝗻𝗱 𝗺𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁.
Teoria setului cauzal se bazează pe ideea că spațiul-timp este mai degrabă discret decât continuu. În această perspectivă, deși universul apare continuu la nivel macroscopic, dacă am putea să ne uităm la așa numita scală Planck (distanțe de aproximativ 10^-35 metri) am descoperi că universul este format din unități elementare sau „atomi” de spațiu-timp. Atomii formează ceea ce numesc matematicienii un „set parțial comandat” – o matrice în care fiecare element este legat de un element adiacent într-o anumită secvență. Numărul acestor atomi (estimat a fi 10^240 în universul vizibil) dă naștere volumului spațiu-timp, iar secvența lor dă naștere timpului. 𝗣𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗶𝘁 𝘁𝗲𝗼𝗿𝗶𝗲𝗶, 𝗻𝗼𝗶 𝗮𝘁𝗼𝗺𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗮ț𝗶𝘂-𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗶𝗻𝘁𝗿ă î𝗻 𝗺𝗼𝗱 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝘂 î𝗻 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻ță.
Fay Dowker, fizician la Imperial College din Londra, a denumit acest fenomen „timp accretiv”. Ea a invitat pe toată lumea să se gândească la spațiu-timp ca acumulând noi atomi de spațiu-timp în mod aproximativ asemănător cu o fundație marină care depozitează noi straturi de sedimente în timp.
Relativitatea generală dă doar un bloc, dar seturile cauzale par să permită o „devenire”, a spus ea. „Universul bloc este un lucru static – o imagine statică a lumii – în timp ce acest proces de a deveni este dinamic”.
O obiecție exprimată de mai multe ori în timpul conferinței a fost că universul bloc pare să implice, într-un mod important, că viitorul există, însă declarațiile despre vremea de joia viitoare nu sunt nici adevărate, nici false.

de Gilly Graur