Nu sunt un fan al Uniunii Europene: este o alcătuire strâmbă, care se îndepărtează tot mai mult de valorile, de idealurile, de scopurile pentru care a fost gândită/construită. Nu sunt nici un euro-sceptic. UE trebuie să-și continue existența. Pentru că, deocamdată, nu avem alternativă, pe de o parte, și pentru că un sistem bine gândit de reforme o poate readuce pe drumul dorit de cetățenii statelor membre, pe de altă parte. Nu arunci copilul din copaie odată cu apa murdară. 
 
2019 este, totuși, un an de cotitură în existența Uniunii, tocmai pentru că alegerile europene din acest an pot genera o majoritate euro-sceptică, populistă, care să ducă schimbările necesare în felul în care este condusă și funcționează Uniunea dincolo de limitele raționale. Este evident-și eu sunt adeptul acestei abordări-că fără o recuperare a unor atribute ale suveranităților naționale de către statele membre, nicio reformă nu poate fi imaginată, iar UE chiar va merge către destrămare. Birocrației totalitare de la Bruxelles trebuie să i se taie urgent ghearele. Bruxellesul este acum în situația în care erau fostele țări socialiste, în care planificarea, teoretic menită să mențină echilibrele în economie, nu făcea decât să le amplifice, ocupându-se de orice fleac, în loc să se rezume la aspectele strategice ale dezvoltării.
 
Și, prin nu se știe ce potrivire a astrelor, România este acum la cârma Uniunii, pentru șase luni. Luni critice, fără nicio îndoială. Nu știu cum va fi Președinția Uniunii. Dar pentru România, care pleca, în decembrie 1989, pe drumul recuperării demnității și al libertății, faptul că azi se găsește în această situație, este un triumf. Este triumful acelui program al Revoluției Române(o revoluție negată de tot felul de tembeli și de ticăloși!), care era cu fața spre viitor, nu spre trecut. Timp de trei decenii am crezut că a învins proiectul ”Restitutio in integrum”. Da, este adevărat, tot ce a făcut națiunea română în comunism, a fost negat, în numele recuperării trecutului. De fapt, a fost doar un program de transfer al proprietății publice în mâini private, care trebuia justificat cu ”suferințele partizanilor din munți și ale martirilor din închisori”. Cei care trăiau au fost spoliați, morții au fost maculați. 
 
Cu toate astea, națiunea română a acceptat prețul reformelor politice, economice, sociale și militare, care ne-au permis aderarea la UE și la NATO. Nu, nu ne-am cumpărat biletul de intrare cu aceste sacrificii. Ar fi fost bine să fie așa: am fi știut care este prețul, și am fi judecat dacă merită plătit. L-a acceptat rațional? L-a acceptat doar emoțional? Probabil că este o combinație între cele două. Dar l-a acceptat. Și acum începe să culeagă roadele sacrificiilor. Deși va mai trece timp până ce toate rănile vor fi vindecate. Dacă vor fi, pentru că unele răni nu se vindecă niciodată!
 
O stupidă luptă politică, pornită de niște personaje mediocre și lipsite de sensul servirii interesului național, niște viermi intestinali, niște gunoaie umane, au furat poporului român acest triumf, pe care îl merită cu vârf și îndesat! În locul behăielilor din noaptea dintre ani, și al mesajelor ridicole ale personajelor numite abuziv politicieni, noaptea trecerii dintre ani ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare populară. Sărbătoarea unei victorii. Pentru că, pentru România, cu limitele ei, cu slăbiciunile ei, cu disparitățile ei de dezvoltare, președinția Consiliului UE este o victorie. Și ce avem? Războiul unui apucat, Iohannis, cu guvernul, cu majoritatea parlamentară, dar mai ales cu interesul național al țării. Și mai avem o pletoră de slugi, politicieni, jurnaliști, intelectuali publici, afaceriști lipiți de țâța banului public, care cântă prohodul țării, pentru că nu sunt ”ai lor” la putere! 
 
Vom trece și peste asta. Cum am trecut și peste alte umilințe în acești 30 de ani. Ceea ce contează este unde am ajuns, și mai ales cu ce sacrificii am făcut asta. România a pornit pe drumul reconstrucției din temelii. Cu oameni cărora le pasă, și pentru care importantă este construcția, nu dărâmarea. Evoluția României în comunism a demonstrat vocația constructivă a acestei națiuni. Dacă i se arată un drum, și ce ne așteaptă la capătul lui. Acum românii văd deja un drum, și înțeleg ce se află la capătul lui. Vocația constructivă a renăscut. Cu sau fără politicieni, România profundă s-a trezit, și a ales construcția. Cu erori, cu eșecuri, va continua pe acest drum. Pentru că oamenii au prins gustul succesului și al demnității. 
 
Vai de politicienii care nu vor înțelege asta, și vor merge împotriva curentului!
 
Cât despre triumful furat, cum a fost și cel al Centenarului Marii Uniri, timpul va face dreptate. Și ticăloșii vor plăti! 
de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.