Probabil că nostalgia după revoluționarul an 1968 a dat în clocot, și niște unii au zic că trebuie aniversat cum se cuvine, începând cu Parisul. Dacă memoria nu m-a lăsat, 1968 a fost și anul invaziei în Cehoslovacia, și anul asasinatelor politice în SUA(Martin Luther King și Robert Kennedy), printre altele. Uităm prea repede istoria, și o repetăm, tot mai hidos.

E drept, orice schimbare de generații aduce cu sine tulburări și punerea în discuție a sistemelor politice, economice și sociale. Momentul 2018 nu are nimic inedit, din acest punct de vedere. După 1968 a fost 1989, . După 2018 vor mai fi astfel de perioade agitate. E în firea lucrurilor. Doar că acum totul este atât de fluid, de lipsit de contur, de ambiguu, de fără cap și fără coadă, încât naște temeri și mai mari decât pomenitele momente. Pentru că nu ai cu cine negocia o transformare economică, socială, politică, de amploarea celei care se prefigurează. În fond, și interesele precedentei generații trebuie protejate și avantajele obținute păstrate. Nici 1968, nici 1989 n-au însemnat excluderea celor dinaintea revoluționarilor momentului. Deși în Est anti-comunismul, care a devenit ”ideologie a schimbării” a fost exclusivist și discriminatoriu, generând probleme cu care fostele țări socialiste se luptă și acum. Este de sperat că acest lucru nu se va repeta acum. Deși speranțe prea mari nu avem, privind actorii schimbării și liderii ei.