Pentru unii, trecutul nu are o existență reală, fiind „mort” din punctul de vedere al posibilității de a mai comunica cu el. Alții consideră însă că se mai poate interveni asupra lui, în special autorii de literatură science-fiction. Dar opinia generală este, totuși, că orice tentativă de a schimba ceva deja consumat e periculoasă, întrucât poate avea consecințe devastatoare asupra prezentului, ducând până la dispariția lui și înlocuirea cu o altă variantă a istoriei, în care oamenii nu-și mai amintesc nimic din cele întâmplate.
Eu vă propun o interpretare nouă a acestei probleme, cu ajutorul unui grafic în care am figurat nivelul mediu de energie al materiei din trecut. Conform acestei ipoteze, fiecare moment de timp are materia lui proprie, aflată într-un proces de dezenergizare lentă. Și aceasta fiindcă unda principală a mișcării pornită de la big-bang (unda 1) s-a îndepărtat, iar în urma ei a rămas o cantitate de energie în continuă scădere, pe care atomii o folosesc pentru a se mișca și a învârti electronii pe orbitele lor din ce în ce mai lent, până la oprirea totală.
În cazul unei intervenții din viitor, forțele respective pot modifica ceva, ocazie cu care apare o nouă undă de energie (unda 2) care se deplasează către viitor, dar cu o viteză mai mică sau cel mult egală cu a undei 1. Ce înseamnă aceasta? Că orice schimbare pe care o face cineva, cumva, printr-un mijloc oarecare, asupra trecutului, nu mai poate avea efecte asupra situației din viitor. La fel cum încercăm și noi să ajungem din urmă statele dezvoltate ale Europei, având nevoie de 80 de ani pentru aceasta, dacă ele ar sta pe loc. Dar cum ele evoluează la rândul lor, încercarea noastră e practic imposibilă.
Astfel se lămurește și celebrul „paradox al bunicului”, în sensul că, dacă un explorator reușește să ajungă în propriul trecut și să-și omoare bunicul (o faptă de rușine, desigur), istoria va suferi modificări. Numai că acestea nu vor fi niciodată cunoscute de către cei din prezentul din care a plecat călătorul respectiv.
E posibil ca asemenea încercări de schimbare a evenimentelor din trecut să fi avut loc deja, iar istoria noastră să nu mai semene cu ceea ce știm noi că a fost odată. Poate că sunt sute sau mii de unde secundare care avansează către viitor, fără a-l mai putea ajunge vreodată din urmă. Există și eventualitatea ca, după ce un intrus a efectuat o modificare într-un anumit moment, să vină altul și să schimbe ceva înaintea lui, ca în filmele SF, anulând acțiunea celuilalt și revenind la starea inițială, care nici acesta n-are cum să se transmită în viitorul de unde a plecat.
Mai trebuie făcută o precizare – excursionistul care încearcă să ajungă înapoi în timp va trebui să-și ia măsuri de precauție pentru a nu fi distrus în momentul „aterizării”, fiindcă acolo există deja o cantitate de materie peste care el se suprapune. În cazul când tentativa îi reușește, va găsi o stare de lucruri foarte bizară, în care soarele luminează mai slab, într-o nuanță mai roșcată, oamenii merg mai încet, vorbesc mai rar cu o tonalitate mai joasă, fenomenele fizico-chimice se petrec cu încetinitorul (lichidele par mai vâscoase, forțele de frecare sunt mai puternice), fiindcă acea zonă din universul cvadri-dimensional a intrat într-un proces de extincție. După circa 100 de ani, apreciez că nivelul energiei a scăzut atât de mult, încât poate fi considerată „înghețată”, deși urme ale mișcării ar mai putea fi totuși prezente.

de Gilly Graur