Toate evenimentele sînt predictibile, nu e nimic descurajant în asta. Ceasornicul istoriei ticăie monoton sus/jos sus/jos sus/jos. Puținele emoții ale oamenilor se succed fără sincope, intensitățile nu variază prea mult, nu-s nici prea puține gânduri, nici prea rare. Toate sînt așa cum trebuie să fie. În liniile cele mai mari esențele modulează uniform.
Ritmul se descentrează de simetria originară cu cât mă apropii de cotidianitate, de vibrațiile mici ale fiecărei zile, ore, secunde. Cadența se tulbură în cicluri minuscule. Tempoul dispare treptat. Apoi iar apare, apoi se destramă din nou.
Stranietatea vreunei zile – miracolul înfășurat într-un moment oarecare, într-o întâmplare. Minoratul sublimului.
Ca atunci când pisica deșiră niște mărgele și le rostogolește pe podeaua de lemn. Câteva clipe sunetele lor dezordonate în vreme ce alunecă haotic – pe nesimțite înlocuite de o subtilă și improbabilă muzică.
Ritmul a revenit în sine.
Universul a fost creat din nou.

Mario Barangea

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.