Oana-Maria Bogdan, cea cu ”renunțarea la proprietate” nu este deloc proastă. I-am citit câteva texte. Doar că este din alt film. Ce propune ea reprezintă viziunea upper middle class, o lume a bunăstării, a vieții trăite după alte reguli, în care lupta pentru supraviețuire nu se pune la socoteală. Numai că viziunea ei, în câteva puncte cât se poate de solidă, nu are cui se adresa în România. Pentru că acele câteva petice de clasă mijlocie pe care le avem, ele sunt de culoare brună, adică de-a dreptul fasciste! O clasă mijlocie care urăște temeinic, cu metodă, cu încrâncenare, tot ce înseamnă stat, putere publică, proprietate publică, săraci, asistați, politici redistributive, n-are cum digera un astfel de discurs.

Or, vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, tipa pune în discuție și un subiect de care fugim cu toții, de ”stânga” sau de ”dreapta”: regimul, statutul, bunurilor publice. Am construit un discurs public dement, în care proprietatea publică este rea, și trebuie distrusă, proprietatea privată este bună, și deci singura acceptabilă. E sfântă, ce mai! Te poți atinge de sfinți?

Una peste alta, tipa este din specia BoBo, ajunsă la ora progresismului. Dar, cum spuneam, să nu aruncăm apa murdară din copaie împreună cu boracul, în cazul de față câteva teme care trebuie dezbătute serios. Pentru că ele vor marca viitorul nostru. Și nu, nu e vorba despre ”dispariția proprietății private”. E vorba despre solidaritate, despre binele public, despre responsabilitate. Din păcate s-a vârât în politică alături de Cioloș, și asta va anula orice ar avea de spus.

de Constantin Gheorghe