Annick Saget – ”L’architecture du divin”
Vorbind despre Plotin și gândirea lui, doamna Saget scrie în finalul unui capitol (am subliniat cu galben), referindu-se la relația discursivitate-contemplație, următoarele:
”…Tăcerea, dacă nu este absență [a cuvântului], este restrângere. Restrângere care își ia forța din această experiență a prezenței pe care limbajul o pierde…”
Ideea (probabil din Enneade VI) ar suna cam așa: tăcerea (inefabilului) e în relație de antecedență cu discursul. Nu cuvântul este cel dintâi, ci acel silentium de profunzime care este tulburat când de zgomot, când de discurs. Apropierea de Unul este stare de aceză totală a intelectului. Plotin nu găsește loc nici măcar pentru muzică. Total divergent în chestiunea asta față de Platon. Nici limbajul nu are nevoie de o filosofie a lui, limbajul e sortit eșecului.
”Tăcerea” asta a lui Plotin e printre lucrurile cele mai curioase din toată filosofia.

de Mario Barangea