Si inca n-a scris nimeni despre afaceristul de insucces? Chiar nimeni? Stiu io unu’ (wink)! Nu spun cine, tin la el ca la copilul mamei mele si m-am saturat sa nu-l vad chiar nicaieri, in niciun mit, legenda, in niciun elogiu. Pentru ca el este anti-eroul capitalismului ma asteptam sa-l admir, fireste, statuie in basmele stangii, s-aud cantaretii cum il pomenesc plangand, copiii cum incearca sa-l imite, sa vad intelectualii studiindu-l, efigie in razboiul contra exploatarii... Aiurea, nicaieri!

Afaceristul de insucces a reusit performanta sa nu intereseze pe nimeni. Ba da, a reusit ceva, sa fie dispretuit de toti! Este egal de esuat pentru toata lumea, i s-a rupt undita-n mana, cum s-ar spune, mai incearca ceva cu ciotul, dar nu reuseste decat sa faca cerculete-n balta spre amuzamentul audientei, e insuficient pentru ambele barci, exploatatii ii dau cu vasla-n degete, al dracului, daca reusea ne arata el noua! Ailalti nici macar nu-l vad. N-are carnet la acelasi club. Dar, peste toate, ceea ce reuseste sa enerveze chiar pe toata lumea este ca prostul isi asuma asta. El, chiar el! Isi asuma stiind ca altfel n-ar fi putut sa si aroge potentialul succes. Exceptand conspirationistii patologici, chestia asta este intolerabila – si pentru exploatati si pentru exploatatori:

Sa-ti asumi esecul.

La care n-a contribuit nimeni mai mult decat tine, pentru care ai luat decizii, tu, singur, care-ti apartine, complet sau, in general, in proportie covarsitoare. Toata lumea, dar absolut toata lumea, uita intentionat de categoria asta cand vorbeste despre, pentru sau impotriva capitalismului. Cum, nu e de vina lenea si mofturile proletarului? Nici avaritia congenitala a stapanului? Nu? Nimeni? Statul, sistemul, iluminatii, nici astia? Dujmanii, geografia, concurenta, ma-ta ca nu te-a crescut un invingator? Terapeutu’, nevasta, plm, chiar nimeni? Doar tu? WTF! Ce politician ar putea sa te reprezinte? Ce doctrina? Ce sens superior al existentei impotriva careia, mereu, exista o opozitie acerba. Esti intre ape. Si atat. Nu exista povesti de insucces, deci nu existi nici tu. Iar pentru fiecare reusita a cuiva, o piramida intreaga de esecuri invizibile se sedimenteaza in liniste, dar mai ales in afara istoriei tuturor, fie ei de stanga sau de dreapta. Prostia a fost ca ai luptat.

de Tudor Dumitrascu