Problema cu ”ziua națională” este întotdeauna legată de gradul de consens pe care-l întrunește evenimentul ales pentru a fi celebrat. Când e vorba de monarhi și de zilele lor de naștere, dacă respectivul nu e dus de tot cu pluta, consensul este aproape garantat. Dacă e vorba despre alte evenimente, nu de puține ori violente, care fac trimitere la conflicte interne, vezi Revoluția Franceză sau cea americană, lucrurile se complică. Berea și grătarul anexate sărbătorii ajută. În cazul Revoluției bolșevice, parcă n-aș zice,

Bun, acum la noi. Da, Marea Unire din 1 Decembrie 1918 are toate datele pentru a fi un eveniment întemeietor, alegerea lui drept zi națională este logică și legitimă. Doar că gradul de consens intern în legătură cu evenimentul nu este atât de mare pe cât ne place nouă să credem. Bine, nici anotimpul nu ajută.

Bun, să vedem, ce alt eveniment care privește națiunea română am fi putut alege drept zi națională. 20 mai? Cui îi mai pasă de ziua lui Carol I? Ce spune ea actualelor generații? 9 mai, Ziua Europei, a victoriei în WW II, și independenței de stat a României Mici? Mă tem că nu. 23 august? Urmează un lung șir de bipuri. Bine, nu!

Nu ne mai rămâne decât să ne construim de la zero, în consens, o Zi Națională. Poate așa vom reuși să fim împreună măcar în acea zi. Dacă se poate.

de Constantin Gheorghe