”Le mathématicien dissident(Cedric Villani) de La République en marche(partidul lui Macron) compte réserver 30 à 50 places sur ses listes pour les municipales de mars 2020 à des Parisiens volontaires choisis au hasard.” Reamintesc, aleșii locali la Paris sunt în număr de 576.

Nu știu în ce măsură o astfel de scamatorie poate rezolva criza cetățeniei, adică neimplicarea cetățenilor în viața cetății, refuzul de a face politică, pe fondul indusei scârbe de pomenita ocupație. Nu știu, poate unii dintre cei trași la sorți ar putea fi mai buni decât cei care provin dintr-un proces clasic de selecție, în cadrul unei formațiuni politice. Dar ca să fie cu adevărat ”altceva”, tragerea la sorți ar trebui să se facă din totalul celor cu ”buletin” de Paris, care îndeplinesc condițiile legale, și nu au interdicții, nu din rândul ”voluntarilor” Pentru că dacă sunt voluntari, de ce nu ar fi introduși în procesul de selecție? Ceilalți de pe listă nu sunt tot voluntari? Au fost luați cu arcanul?

Altminteri vom avea succesuri multe în înnoirea clasei politice, după algoritmi cât se poate inteligenți, care nu demonstrează nimic!

de Constantin Gheorghe