Pornind de la postarea asta a lui Radu Herjeu: ”La un control în 5 orașe s-a descoperit că în 165 din 241 de restaurante, pizzerii, cofetării și patiserii se vând oamenilor pe post de preparate care conțin lapte produse care n-au niciun pic din ingredientul respectiv, ci doar grăsimi hidrogenate. Da, da, știu, antreprenorul român e corect, dar îl cocoșează scârbile-astea cu mărirea salariului minim pe economie!”, am și eu câte ceva de adăugat. Ca niciodată până acum, anul ăsta am aruncat mâncare, din cauza calității mizerabile. Și nu erau lucruri cumpărate de pe marginea șanțului! Și nici ieftine! Pur și simplu băieților nu le mai pasă de nimeni și de nimic!

Și azi dimineață m-am certat cu idioții de la ANGST, bucățica aia care a mai rămas în magazinele MegaImage. Nici de Crăciun, nici de Anul Nou nu am reușit să mănânc produsele lor, deși am cumpărat din două locații diferite. Mărturisesc, caltaboșul avea o culoare pe care nici ficatul lui băsescu, și nici Mama Natura nu le-ar recunoaște ca fiind ”naturale”. Trec peste alte amănunte. La fel și în cazul lebărului. Practic, nimic din ce produce acum fabrica din Buftea nu mai poate fi numit ”mezel”. Iar prețurile cresc mereu! Iar dacă te pune dracu să-i întrebi de data fabricației și de cea de expirare, ai pus-o! Te trec Dunărea cu scandalul pe care îl fac!

Am aruncat, ca niciodată, telemea cumpărată de la sibianul din Piața Amzei. Care aducea și mezeluri acceptabile, de undeva, de la Sebeș, parcă. Am luat ceva, mușchi țigănesc, care i-a ținut de urât brânzei, la ghenă. Roșiile, olandeze, de la MegaImage, au binevoit să mucegăiască la codiță după vreo două zile de făcut plajă în Siberia frigiderului meu aproape gol.

Dacă mergem ceva mai adânc în realitate, totul pleacă de la desființarea STAS. Acum este suficient să declari ceva pe propria răspundere despre ce dracu arunci tu în mașinăriile alea cu care faci mezeluri, și gata! Dacă te întreabă de sănătate, conformitatea nu este cu un stas, ci cu declarația. Și dacă dintre componente nu este niciunul pe lista de produse periculoase, bine, pa! Ăla te poate îndopa cu ce vrea el, că e legal!

Să mergem și mai departe de faza asta. Știți câte produse românești îndeplinesc cu adevărat niște norme de tip standard de fabricație? Trei! Magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu și nu știu ce scrumbie amărât de afumată, de Dunăre. A, și parcă ar mai fi, nu sunt sigur, și o brânză! Spuneți-mi și mie, că toți suntem prieteni cu porcul, unde ați văzut voi carne de porc cu ”transparența” porțelanului și consistența gumei de mestecat? Și cică e 90% carne! Da, o fi. Dar cu ce mama dracului o lipesc, frate?

Am aruncat și cozonacul cumpărat de la ”celebra” Capșa. Nu venea însoțit de drujbă, să-l pot tăia, și ca atare, ce să apreciezi la el? Noroc că pasca era chiar bine făcută. Așa că, prieteni, alimente produse industrial sau artizanal, totul este legat de conștiința celui care le produce. A te ascunde în spatele unor justificări tembele, gen creșterea salariului minim, sau criza cărnii de porc(care carne de porc este mai ieftină adusă de afară!), este nesimțire în stare pură. Nici produsele scumpe nu mai oferă vreo garanție de calitate. Un cântec vesel să cântăm: ”Noi suntem români!” Altă explicație nu există!