De peste 20 de ani îmi tot pun o problemă legată de funcționarea creierului nostru. Anume, e vorba de faptul că acest organ emite niște unde care pot fi înregistrate pe o electroencefalogramă (EEG). Până aici toate bune și frumoase. Totuși, când am ridicat problema descifrării semnificației acestor înregistrări, medicii cu care am vorbit dădeau din umeri, spunând că nu e posibil așa ceva. „Vrei să-i citești gândurile?” m-a întrebat unul dintre ei. Normal că asta voiam. Adică, de ce o electrocardiogramă (EKG) poate fi interpretată, obținând date despre funcționarea inimii, iar o EEG nu poate fi citită decât de o manieră foarte generală. Mai precis, se poate stabili dacă omul e în stare trează, doarme ori se află în comă, ceea ce se vedea și la examinarea directă. Se mai poate stabili dacă pacientul are sau nu epilepsie și… cam atât.
Pentru secolul XXI mi se pare mult prea puțin și de aceea vreau să fac câteva precizări în acest sens. Undele emise de creier trebuie să fie de natură electromagnetică, deși acest fapt nu este afirmat clar de către savanți. În acest caz, concluzia ar fi că ceea ce emite creierul nostru sunt unde radio, ele fiind situate cel mai jos pe scala frecvențelor, având lungimile de undă cele mai mari. Atunci, de ce nu se încearcă recepționarea undelor alfa, beta, teta sau delta cu un aparat de radio acordat pe aceste frecvențe foarte scăzute? Cât de dificil de realizat e din punct de vedere tehnic? Metoda de înregistrare cu ajutorul electrozilor e greoaie și produce disconfort bolnavilor, uneori părul trebuie ras în zonele de aplicare.
La fel ar trebui procedat și cu undele cardiace, să se facă înregistrări cu receptori plasați la distanță de corp, nu lipiți de el ca în prezent. Poate că și alte organe emit pe frecvențe proprii (intestinele, rinichii, cine știe?). Dacă nu s-a făcut nimic până acum, poate că există un motiv. Iar acesta ar putea fi legat de faptul că undele cerebrale interferă cu alte unde produse de posturile de radio, de cablurile electrice din pereții caselor sau de cele de înaltă tensiune, de telefoanele mobile sau televizoare și atunci s-ar vedea că emisiile noastre sunt afectate, iar undele se deformează, putând duce la îmbolnăviri. Iar cineva nu dorește să aflăm acest fapt, pentru a nu acuza autoritățile că ne-au prejudiciat sănătatea.
Deci, creierul nostru e un mic post de radio, care emite codificat, iar semnalele ar putea fi recepționate la distanță mare de ceilalți oameni, de animale sau plante, care la rândul lor emit sau recepționează acest gen de unde electromagnetice. Astfel se explică comunicările telepatice sau empatice, clarviziunea, telekinezia și alte fenomene considerate „paranormale”. În timpul regimului comunist (declarat ateu) era chiar interzis să se facă publice asemenea informații, pentru a nu oferi un suport de natură științifică ideilor spirituale și religioase. Dar momentan savanții nu vor ori nu sunt în stare să afle mai mult. Poate reușim să-i „tragem puțin de mânecă” în acestă direcție.

de Gilly Graur