Este atât de grav dacă, după vreo 35 de ani de experiențe teribile, economice și sociale, românii pot trăi ceva mai bine? Și atunci trebuie să li se administreze a treia doză de austeritate, după aceea din anii 1980, și după aceea din 2009-2012? De la industrializarea socialistă am trecut, ca motive ale sacrificiilor pe care trebuie să le îndurăm, în numele unui interes superior, la autostradizarea capitalistă?

Nici măcar o boare de protest? Nicio indignare, ceva? Doar resemnare? Cât o să mai poată funcționa soluția de urgență, fuga în Occident? Occident care are problemele lui, și este incapabil să le mai rezolve. Ce vom face, nedoriți și aici, și acolo? Nu vrem să facem ceva pentru a schimba lucrurile aici? Pe cine așteptăm de data asta să vină, să le schimbe în locul nostru? Că americanii au venit, și nu e Raiul pe Pământ! Au venit și europenii. Ei, și? Cine a mai rămas de venit? Marțienii? Klingonienii?

Până la urmă tot noi trebuie să schimbăm ceva. Dar înainte de asta trebuie să știm ce vrem să schimbăm, cum și de ce. Numai că în societatea frântă în care trăim ura a luat locul solidarității și violența, locul dialogului. Așa că mai avem de așteptat. Poate avem noroc și există Zâna Măseluță…

de Constantin Gheorghe