”Vestele galbene” au reușit să facă destul deranj în Franța, și au mai bătut un cui în coșciugul popularității lui Macron. Trec peste incidente. Ele sunt inerente. Deși nimeni nu și le-a propus, ca la noi, când băieții sunt puși pe caft cu ”autoritățile”. Dar despre altceva vreau să vorbesc. Despre ipocrizia condamnării celor care au participat/încurajat, politicieni fiind, mișcarea și acțiunile de azi.

Păi, de vreme ce politici publice tembele, imaginate și puse în operă de politicieni, au generat deranjul, protestul este o acțiune cât se poate de politică. Ea cere un răspuns politic. Că nu vine Sfântul Duh și semnează decretul de modificare a taxării combustibilului și energiei! Nu, politicienii fac asta!

Nu mă îndoiesc că, pe lângă politicienii care susțin ”vestele galbene” sunt și alte forțe, de tip #rezist. Multe dintre tiparele acțiunilor lor se regăsesc și în Franța. Dar să ne înțelegem bine: dacă nu existau motive pentru ”hai la lupta cea mare!” nu ieșea nici dracu în stradă! Cu toată ”expertiza” haștagienilor de pretutindeni!

În fond, dacă politicul se rupe tot mai mult de realitate, trebuie să existe o modalitate de a transmite un semnal de răspuns politicilor tembele. Știți că urăsc amestecul ”străzii” în politică. Dar când golești de conținut democrația, și scoți din joben personaje sinistre de genul Macron, care nu ascultă decât de interesele păpușarilor, strada devine tratament de urgență, chiar și manipulată.

Acum plătim și altceva, nu doar autismul politicii: distrugerea sindicatelor. Care aveau rolul lor pozitiv, și scuteau societatea de pericolele haosului ”străzii”. Dialogul social nu mai există. Și asta se vede. Și costă. Scapi de dracu, dar sigur dai de tătâne-su!

Așa cum erau structurate societățile occidentale până prin anii 80 ai secolului XX era un optim din punctul de vedere al tuturor actorilor sociali, al raportului capital-muncă, un echilibru satisfăcător al puterilor. Pacea socială, o tot spun, costă. Dar lipsa ei costă și mai mult. Pentru toți costă: capital, muncă, politic, social. Costă și în termeni de influență la nivel global. Dacă în a doua jumătate a secolului trecut modelul occidental era dezirabil, acum este respingător. Și apar modele alternative, care merg spre un nou optim capital-muncă, spre noi raporturi de forțe în politică și în societate. Și, cine știe, chiar și spre o relansare a democrației. Dar sigur nu este pentru acum. Acum suntem în faza cea mai periculoasă a tranziției de model. Și orice este posibil…

de Constantin Gheorghe