O sa plecam din nou de la zero. Ca in Second Life. Doar ca de data asta se va fura mai greu startul. Opreste filtrul de cinism o clipa, ii dai drumul pe urma.

Am sa exagerez putin de dragul liricii. Dar dintr-un punct de vedere chiar suntem martori la Sfarsitul Istoriei. In anii 90 Fukuyama numea asa prognoza in care – idealizand ceea ce se intamplase in 89 – victoria democratiei liberale va nivela stārile si lumile intr o supra-doctrina globala a pacii. Zecile de ani de panica si amenintare pareau trecut, Istoria se incheia din lipsa de combatanti in confruntare. Era victoria universala a unui sistem. Nu a unuia oarecare, ci a Sistemului, n-am sa insist, dar Occidentul chiar s-a aflat o clipa in reveria asta. Citindu-l doar ai pufni in ras, nu s-a incheiat, de fapt a luat-o razna. Dar eruptia lui de optimism fost expresia unei laturi a psihologiei colective a epocii. Si daca ar fi fost posibil asa ceva?

Am in stomac senzatia ca azi ne-am inghesuit speriati in metafora lui. Dar nu din optimism ci invers. E cu „Sfarsitul..”, suna rau. Si nu stiu maine. Dar azi suntem acolo macar dintr un motiv: Istoria, cum.o stim, chiar s a oprit. Sau cel putin a luat o pauza..

Stiu, nu sariti, exagerez. Dar nu cu mult. De mii de ani contorizam invingatorii si invinsii, aceasta e Istoria. E ce ne facem noi nouă, la atat se reduc definitiile, oricat de livresti. E despre cat investim in diferente. Si azi numaram mortii, dar altfel. Nu se catara nimeni pe ei, nu inca. Nu reporni cinismul, nu despre profitori e vorba, ei nu dispar, dar e razboi fara dusmani care sa ne semene – cu maini, picioare, capete – e prima data! Cand lumea intreaga, chiar toata, se niveleaza la cel mai mic numitor comun: fragilitatea. Niciun sistem imaginat de om nu ne-a adus aici desi pe toate le am facut cu gandul asta – cum sa opreasca entropia. Ce paradox al sortii, nicio victorie nu ne a adus atat de aproape, nici o idee. Nu avem pe cine sa glorificam dar nici sa pedepsim. Nu mai putem determina sau controla puterea, e invizibila. Te nasti cu ea sau nu. E fiecare pentru el. Desi pare mai entropic ca niciodata, e invers. Ne am inghetat voluntar toate psihozele. A mai ramas doar una, o singura patologie pentru o intreaga specie – frica.

Coplesitoare schimbare, orice istoric ar trebui s-o simta. De fapt nu ne indreptam spre zero ci spre ce ne reduce la chimic. Se poate ca si Filozofia sa se fi oprit, nu doar Istoria. Pentru ca ambele sunt despre cum determinam noi constient lumea. Poftim, determin o acum…

Unii vor pierde imperii, altii vor profita, dar cei ce nu le-au nu vor avea ce piarde. Pare dramatic dar nu e. De fapt ne ajustam, e prima data! Ne-am masacrat oribil in numele egalitatii, zbierandu ne dreptatea, echitatea, privilegiile, le-am inzestrat cu etica in functie de repere puse tot de noi…, azi, pa! Cu fiecare zi devin tot mai sterile. Ce mai conteaza? E prima data cand Sapiens se opreste. Si e la propriu. S-a asezat in cur  si face socoteli. Si e pe canapea la Netflix, nu intr-un iad radioactiv, ce poti sa ceri mai mult? E prima data cand nu mai arata cu degetul spre altii, e inutil. Cand nu se bate pentru hrana ca sa si justifice cruzimea. Cand vrand nevrand se va intoarce catre sine. Au disparut dusmanii, vinovatii, cei care-l au tinut in loc ca si atinga maretia, sau cel putin asa ne-a spus… Au disparut pretextele, justificarile, unde sunt gheii, vrajitoarele, paganii… Oh, fuck, e prima data de la Lucy cand impartim toti canapeaua!

Pentru moment Istoria s-a oprit, oricat incearca niste ipochimeni s-o mai miste. Sunt deplorabili. Cand va incepe iar – si va incepe – la start vom fi din nou egali. Dar doar atat, o singura secunda!

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.