Mitologia legionara a avut mereu un caracter hipnotic. In special dupa 89, in melanjul anticomunist neclar din care a incercat sa renasca, dar si inainte, in conditii de samizdat (literatura qvasi-subversiva in URSS, tacit permisa de autoritati – fenomen intalnit si la noi dar mult mai restrans). Toata tineretea am fugit de subiect. Motivul principal a fost starea de stază mistica a celor atinsi. Irationalul devenea cumva argumentabil si aproape intotdeauna livrat dintr-o forma aproape psihedelica de transa. In anii 90 nu exista o dezbatere, microbul, odata luat, trebuia sa-si consume existenta. Si sa ti-o consume si pe a ta. Pe atunci, adolescent fiind, intr-o lume care abia se deschidea imprastiind promisiuni, acest anacronism incantat cu ochii dati peste cap imi producea frisoane.

Spre deosebire de neonazismul occidental, brutal, conspirativ dar totusi asumat, liniar, legionarismul a avut beneficiul, sau, mai bine spus, a fost atins de harul magic al ambiguitatii. Adica pendularea asta specifica noua intre valori si modele incompatibile dar cumva mermelite in niste creuzete obligatoriu intelectualiste. Ţuţea, Cioran, Eliade ar putea sa va explice mai bine fenomenul, doar ei l-au inventat. Comunistii lui Dej l-au slefuit, inchisorile lor avand darul de a produce in conditii similare cu cele geologice, diamante practic din nimic.  Iar eu am cunoscut suficienti oameni care odata iradiati astfel nu si-au mai revenit niciodata. Asa a devenit legionarismul dintr-un fascism primitiv, agresiv, rural si excesiv de bigot, un mit urban. O legenda soptita cu religiozitate. Si mai ales cu enorm de multe fâsuri intelectuale.

Nu e loc aici pentru a desface mitul de realitate. Nici pentru dezbaterea suferintei, vad ca se discuta mult despre cat de meritata sau nu a fost. Dar ar cam fi timpul sa ne despartim de absconsul prin care diverse grupuscule psihotice – si total antagonice, cel putin declarativ – si-au arogat paternitatea absoluta asupra conceptelor fundamentale ale identitatii noastre: patriotism, jertfa, natiune, romanism. Atat extrema dreapta cat si cea stanga ne-au facut cadou obsesia exceptionalismului. Au conlucrat admirabil pe tema asta si chiar daca politic sunt si au fost mereu marginali, au avut grija sa ne toarne in ureche atat de mult timp si cu atat de multa constanta extraordinaritatea noastra incat am ajuns cel mai frumos, demn si spectaculos popor de pe ultimul loc din Europa.

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.