Oamenii de știință nu pot studia decât fenomenele care au loc în prezent. Nu se ia în considerare ceea ce se întâmplă în trecutul nostru. Și asta fiindcă trecutul este o zonă de univers care a intrat într-un con de umbră, nemaifiind accesibil cu mijloacele tehnice de care dispunem.
Dacă ar fi să reprezentăm pe un grafic nivelul de energie al undei pornite odată cu Big bang-ul, acesta ne apare constant. Fenomenele se desfășoară la fel în orice moment, întrucât noi înșine ne aflăm chiar pe frontul acestei unde care avansează, mișcându-ne odată cu ea.
Dacă însă am reprezenta cum se vede această undă dintr-un punct fix aflat în spațiu, situația s-ar schimba. Mai întâi e necesar să se formeze spațiul respectiv, după care materia vine și îl „umple”. Iar în continuare, nivelul de energie din acel punct începe să scadă, odată ce frontul de undă s-a îndepărtat către viitor.
Care sunt consecințele? Păi, dacă din viitor ar veni cineva „înapoi”, el n-ar mai găsi aceleași condiții care au fost inițial, cum se întâmplă în filmele SF, când începe să vorbească cu ceilalți oameni, se deplasează cu mașina într-un anumit loc pentru a opri un anumit eveniment, trage cu arma pentru a elimina pe cineva anume și multe asemenea acțiuni.
Ce va găsi în schimb? Păi, va găsi un peisaj total schimbat, cu un nivel de luminozitate mult mai scăzut, oameni și mașini care se deplasează mult mai încet, abia târându-se, va auzi sunete grave, cu frecvență mult mai joasă și va avea impresia că totul este pe moarte. Și asta fiindcă se află pe o undă de energie secundară, care se deplasează mai lent către viitor. Dacă s-a dus foarte mult în urmă, cu peste 100 de ani, după aprecierea mea, ar putea găsi totul aproape „înghețat” și s-ar lovi de niște forțe uriașe în încercarea lui de a schimba ceva. Totuși, va avea nevoie de o rezervă de energie adusă din viitorul din care a plecat, pentru a putea funcționa el însuși la parametri normali (cel mai probabil va trebui să poarte un costum special).
Cum ar putea face saltul de care vorbeam? Păi, mai întâi, va trebui să găsească acel loc din trecutul planetei noastre, care între timp s-a deplasat și nu-i va fi chiar atât de ușor. Ajungem astfel la concluzia că, pentru a determina poziția unui punct din spațiu, nu sunt suficienți 3 parametri, ci mult mai mulți. Și asta fiindcă toată lumea ia în considerare Pământul în mișcare. Dar dacă ne-am afla în altă galaxie, pentru a localiza un punct de pe Terra ne-ar mai fi necesari și alți parametri, ca de pildă – viteza de rotație și de revoluție în jurul Soarelui, viteza de mișcare a axei planetare (care determină mișcarea de precesie), poziția și viteza de mișcare a Soarelui în raport cu centrul galaxiei, viteza relativă de mișcare a galaxiei noastre în raport cu celelalte etc. Așadar, noi am folosit un caz particular, în care spațiul are 3 dimensiuni fiindcă îl raportăm la suprafața Terrei, ca și cum aceasta ar fi fixă, dar în raport cu restul universului aflat într-o mișcare continuă sigur nu este suficient.

de Gilly Graur