Actuala guvernare cheltuiește toată energia pentru gestionarea conflictelor interne. Nu-i mai rămâne nimic pentru administrarea țării și pentru gestionarea crizelor sanitară, economică și socială!

Alianța este un uriaș fake! O minciună mare cât Casa Poporului! Nimic nu-i unește pe indivizii care ne conduc! Nu sunt compatibili nici ideologic, nici programatic! Concurența dintre PNL și USR nu are cum genera coeziune și joc în echipă! PNL e în pragul crizei de nervi: Orban a făcut concesii pe care nu doar peneliștii le consideră inacceptabile, ci și cetățenii, votanți sau nu ai liberalilor. USR este ca o muscă fără cap! Paralizat de incompetență, și tremurând de nerăbdare să pună mâna pe robinetul conductei cu bani publici. Nu știu nimic despre felul în care se administrează un stat. Ei nu fac decât să recite lozinci, și, mai grav, unii au strania idee să le și pună în aplicare. Legătura între USR și realitățile României este zero! Trăiesc într-o lume fantasmagorică, pe care nu o înțeleg, dar care cred ei că le este ideal.

Nu discut despre UDMR. Au politicieni de calitate, nu mulți, dar au. Știu și ce înseamnă să guvernezi. Le lipsește caracterul. Și identitatea ideologică. Orizontul lor le este limitat la ”nevoile” electoratului lor, nevoi care sunt, nu de puține ori, în contradicție cu interesele minorității maghiare din România. Chiar este în interesul celor pe care îi reprezintă programul de austeritate pe care îl susțin, membri ai Guvernului fiind?

Alianța PNL-USR-UDMR este una contra naturii. Intrarea USR la guvernare este prematură, indiferent la ce nivel se petrece. Punem pariu că și acolo unde USR conduce administrații locale va fi dezastru. Capitala și-o va lua grav peste bot, dar nici cu Timișoara nu va fi mai bine. Euforia ”schimbării” a trecut. Nevoile de zi cu zi ale oamenilor nu țin cont de conflictele lor inepte. Ele sunt pe primul plan. Dar ei refuză să ia cunoștință de asta.

Probabil că ne vom confrunta cât de curând cu o gravă criză politică. Ce nu va putea fi rezolvată prin alegeri anticipate, de frică să nu revină PSD la putere, iar AUR să crească puternic în Parlament. Cel mai probabil se va recurge la eliminarea USR de la guvernare, și formarea unui guvern minoritar PNL-UDMR, cu complicitatea PSD. Un guvern care să fie obligat să aplice un alt program, cu accent pe social, cu renunțarea la privatizări făcute pentru prietenii politici și la alte mârșăvii născute de Cîțu și de gașca lui. Alternativa ar fi o explozie socială, cu atât mai mult cu cât sunt întrunite toate condițiile pentru așa ceva.

O să ne fie dor de 2020. Credeți-mă!

de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.