Astronautul Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, s-a născut la 5 august 1930, în apropiere de Wapakoneta (statul Ohio), potrivit www.nasa.gov.

A fost pasionat din copilărie de expediţiile de cercetaş, de zboruri şi de construirea aparatelor de zbor. La vârsta de 14 ani a luat cursuri de zbor, procurându-şi banii necesari muncind într-o farmacie.

La 16 ani obţine brevetul de pilot. După absolvirea studiilor liceale la Wapakoneta, se înscrie la Academia de Marină a Universităţii Purdue, din Lafayette (statul Indiana). După doi ani, în 1949, îşi satisface serviciul militar la baza Pensacola din Florida, în cadrul unităţilor de paraşutişti ale forţelor navale, fiind mobilizat pe frontul din Coreea, unde a participat la 78 de campanii.

În 1952, revine la universitate pentru încheierea studiilor, predând, în acelaşi timp, matematica. Conform www.nasa.gov, în 1955, obţine titlul de ”Bachelor of Science”. În acelaşi an, după absolvire, Neil Armstrong devine pilot de încercare, membru al NACA (National Commitee for Aeronautics), mai întâi la Laboratorul de propulsii Lewis din Cleveland (Ohio), apoi la Staţia NACA pentru zboruri rapide a bazei aeriene Edwards, California. Transferat la NASA, şi-a continuat activitatea ca pilot de încercare în cadrul secţiei pentru testarea avioanelor de vânătoare F-100, F-101, F-102, F-104, B-47.

După şapte ani de activitate ca pilot de încercare şi 2.600 ore de zbor, Neil Armstrong se înscrie pentru programul de astronauţi al SUA, fiind acceptat în 1962. La 16 martie 1966, a fost, alături de David R.Scott, pilot-şef pe nava spaţială GEMINI 8, care a efectuat primele manevre de andocare cu o rachetă AGENA. În momentul în care defecţiunea tehnică a făcut ca nava să fie pe punctul de a scăpa de sub control, Armstrong a reuşit readucerea pe traiectoria normală, asigurând amerizarea în condiţii de siguranţă. În 1968, prezenţa sa de spirit l-a salvat de la o moarte sigură, reuşind să se paraşuteze, înainte de prăbuşirea unei rachete de aselenizare, cauzată de o defecţiune tehnică la un zbor de rutină.

Neil Armstrong a fost comandantul navei Apollo 11, care la 16 iulie 1969 a fost lansată de la baza Cape Kennedy. La 20 iulie 1969, Neil Armstrong a fost primul pământean care a păşit pe Lună, moment în care a rostit faimoasele cuvinte: ”Un pas mic pentru (un) om, un salt uriaş pentru omenire”. A fost urmat de Buzz Aldrin, conform unei înţelegeri mai vechi între cei doi, după cum scria un alt astronaut participant la misiunea Apollo 11, Michael Collins, în 1974, în cartea sa ”Carrying the Fire”. Au fost amplasate pe Lună instalaţii de cercetare, fiind prelevate probe de praf selenar; totodată, a fost dezvelită o placă memorială, rămânând înfipt în solul selenar un drapel al SUA. Întoarcerea modulului ”Eagle”, recuplarea cu nava, îmbarcarea astronauţilor şi întoarcerea pe Terra au decurs conform planului. Aterizarea pe Terra a avut loc la 24 iulie 1969.

La bordul portavionului ”Hornet”, preşedintele Richard Nixon i-a felicitat personal pe cei trei astronauţi. Armstrong, Aldrin şi Collins au fost primiţi cu aplauze la New York, Chicago şi Los Angeles, unde preşedintele a oferit o recepţie în onoarea lor. Ca o recunoaştere a realizării astronauţilor americani, în 1973, mineralogii sovietici au numit un nou mineral descoperit în deşertul Gobi – armstrongit.

Neil Armstrong a fost numit preşedinte al Consiliului Naţional Consultativ al Corpului de Pace, apoi director al Biroului aeronautic al NASA de la Washington. În 1971, a devenit profesor de inginerie spaţială la Universitatea din Cincinatti. Din 1979, s-a consacrat în special carierei economice, fiind membru în consiliile de administraţie ale mai multor firme, înfiinţând mai multe companii.

Neil Armstrong a fost distins, printre altele, cu Medalia pentru Pace a preşedintelui SUA, Medalia NASA pentru servicii deosebite, medalia de aur Hubbard a Societăţii Naţionale de Geografie, Medalia de onoare pentru cercetare spaţială a Congresului SUA. A fost membru al Academiei Naţionale de Inginerie, al Societăţii Piloţilor Experimentali, al Institutului American şi membru de onoare al Federaţiei Internaţionale de Astronautică. Conform www.nasa.gov, Neil Armstrong a primit distincţii din partea a 17 ţări.

A avut doi fii, Eric (născut în 1957) şi Mark (născut în 1963). A murit la 25 august 2012, la 82 de ani.

AGERPRES

Sursa foto: NASA/facebook.com

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.