Actorul Tony Curtis, născut sub numele de Bernard Schwartz, a venit pe lume la 3 iunie 1925, în Bronx, New York, într-o familie de imigranţi evrei, conform imdb.com.

Din cauza unei boli grave a mamei sale, la opt ani, Bernard şi fratele său Julius au fost instituţionalizaţi într-un orfelinat timp de o lună, scrie cinemagia.ro.

Pe parcursul Războiului din Pacific a servit în United States Navy, fiind îmbarcat pe distrugătorul USS Proteus. După terminarea serviciului militar, a revenit la New York studiind actoria alături de Elaine Stritch, Walter Matthau şi Rod Steiger, scrie cinemagia.ro.

Directorul de casting Joyce Selznick i-a propus un contract cu Universal Pictures şi, în 1948, tânărul de 23 de ani a ajuns la Hollywood. La sugestia lui Joyce, şi-a schimbat numele în Tony Curtis, mai scrie sursa citată.

Şi-a făcut debutul în filmul „Criss Cross”, în care a primit rolul unui dansator de rumba.

A fost remarcat şi distribuit alături de Burt Lancaster în „Sweet Smell of Success”, dar şi alături de Sidney Poitier în „The Defiant Ones”. A şi fost nominalizat la Oscar pentru acest rol.

Cel mai cunoscut film în care a jucat, alături de Jack Lemmon şi Marilyn Monroe, a fost „Some Like It Hot” (1959). În „The Vikings” şi „Spartacus”, a apărut alături de prietenul său, Kirk Douglas, iar în serialul TV „The Persuaders” – alături de Sir Roger Moore, mai scrie cinemagia.ro.

A fost căsătorit de şase ori, ultima soţie, Jill Vandenberg Curtis, fiind cu 42 de ani mai tânără, menţionează site-ul imdb.com. A primit Premiul „Ordre des Arts et des Lettres” şi deţine o stea pe Walk of Fame la Hollywood.

A murit la 29 septembrie 2010.

AGERPRES

Sursa foto: goldenglobes.com

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.