schizoplasticitate (fr.16)

– cred că aveam 9 sau 10 ani. înainte să adorm, nenumărate seri am făcut asta, construiam de zor un întreg oraș în mintea mea. stradă cu stradă, casă cu casă, parcuri mici sau mari, curți, cișmele, de toate – de la cer până la pavaj. nici nu mai știu cât timp am făcut asta. mult, oricum. mai bine de un an.

uitasem complet de această frenezie infantilă ce m-a caracterizat o perioadă însemnată.

astăzi, la intersecția str. muguri cu str. donici, am recunoscut in integrum un peisaj întreg construit în imaginație pe când eram copil. nicio șansă, m-am gândit foarte intens, să fi fost vreodată prin zona aceea. azi a fost pentru prima și singura dată.

a fost atât de straniu încât m-am scuturat isteric tot drumul spre casă, spre groaza sau mirarea trecătorilor. mi-e teamă să vă spun mai departe ce cred. atât doar:

o amintire e ceva real pe care îl/o uităm de mai multe ori, spre diferență de ceea ce ”ținem minte” – de regulă o închipuire subtilă a unei realități definitiv pierdute.

de Mario Barangea