Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost anul trecut de aproximativ 18 milioane persoane, faţă de 16 milioane persoane, în 2017, iar instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut în ţara 26.200 reprezentaţii, urmărite de 7,9 milioane spectatori, faţă de 23.50 reprezentaţii, urmărite de 6,4 milioane spectatori, în anul precedent, informează Institutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, bibliotecile au eliberat anul trecut fiecărui utilizator activ, în medie, 11 volume, la fel ca în anul 2017.

Reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2018 a fost formată dintr-un număr de 9.500 unităţi administrative şi 103 filiale, mai puţin cu 115 biblioteci faţă de 2017. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului circa 163 milioane volume. În mediul urban, au funcţionat 3.536 biblioteci şi 95 de filiale ale acestora, cu un fond de carte de 125 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (5.943 biblioteci şi numai 8 filiale) fondul de carte a fost mult mai mic, de 38 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a fost de 3,1 milioane persoane în anul 2018, în scădere faţă de 2017, când numărul utilizatorilor activi a fost de 3,2 milioane persoane. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (51,4 %) şi a celor publice (37,3%). Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2018, de 34,2 milioane volume, revenind, în medie, 11 volume pe un utilizator.

Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale a pus la dispoziţia publicului circa 46 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite, reunind în colecţiile proprii 28,8 milioane titluri de cărţi tipărite şi 35.000 titluri de cărţi electronice.

„Raportat la numărul de locuitori se evidenţiază că, în anul 2018, la o biblioteca publică au revenit, în medie, 8,8 mii locuitori. Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 1,2 milioane utilizatori activi. Pentru populaţia care a frecventat bibliotecile publice au fost disponibile, în medie, 39,0 volume pentru un utilizator”, precizează INS.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2018, din 10.377 persoane, 91,2% din acesta fiind personal de specialitate.

În ceea ce priveşte reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice, aceasta a cuprins, în anul 2018, un număr de 457 unităţi de bază. Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2018, a fost de peste 34 milioane, în creştere cu peste 16 milioane bunuri culturale faţă de anul 2017, creşterea datorându-se, în principal, reintroducerii în circuitul muzeal a Colecţiei Filatelice a României expusă la Muzeul Naţional de Istorie.

Din totalul bunurilor expuse de muzee anul trecut, 33 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, 1,2 milioane au reprezentat plante, animale şi fauna acvatică din grădinile botanice, zoologice şi acvarii, iar 28.000 au reprezentat plante şi animale din rezervaţii naturale.

Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale, înregistrat în anul 2018, a fost de 17,6 milioane persoane, în creştere faţă de 2017 (15,9 milioane persoane). Mai mult de 500.00 persoane au efectuat vizitat gratuite în „Noaptea Muzeelor”, anul trecut.

Numărul personalului care a deservit reţeaua unităţilor muzeale a fost de 7.412 persoane, 50,8 % l-a reprezentat personalul de specialitate.

Pe de altă parte, reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2018, un număr de 248 de unităţi, din care 178 unităţi de bază şi 70 de secţii, cu 18 unităţi mai multe decât în anul precedent.

Instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut în ţară 26.200 reprezentaţii, urmărite de 7,9 milioane spectatori. În funcţie de tipul instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre (45%) şi la spectacolele susţinute de ansambluri artistice, trupe de dans şi de divertisment (27,9%).

În 2018, instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au participat la 371 turnee, 264 festivaluri de gen şi 206 evenimente culturale organizate în alte ţări, la care a participat un număr de 622.000 spectatori şi în cadrul cărora s-au susţinut 799 reprezentaţii.

Personalul de specialitate existent la sfârşitul anului 2018 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 12.817 persoane, dintre care 59,3% aveau funcţii artistice de specialitate.

Conform INS, în 2018 au funcţionat 562 unităţi cu activitate editorială a ziarelor şi revistelor, faţă de 559 unităţi în anul 2017. Dintre acestea, 261 edituri au publicat ziare (cotidiene şi necotidiene), 262 edituri au publicat reviste şi un număr de 39 unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste. Cele 300 edituri care au editat ziare tipărite au publicat, în anul 2018, un număr de 101 titluri de ziare cotidiene tipărite şi 181 titluri de ziare necotidiene tipărite. Online s-au publicat 171 titluri de ziare cotidiene şi 100 titluri de ziare necotidiene.

Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste), apărute în anul 2018, a fost de 1.501 titluri tipărite şi 404 titluri online.

Personalul editurilor de ziare şi reviste a fost la sfârşitul anului 2018 de 4.208 persoane, trei sferturi dintre acestea fiind personal de specialitate.

Producţia naţională de filme pentru marele ecran, în anul 2018, a cuprins 50 de filme: 37 filme artistice (25 filme artistice producţie românească şi 12 filme artistice realizate în coproducţie), 6 filme documentare şi ştiinţifice şi 7 filme de animaţie. Reţeaua cinematografică, existentă la sfârşitul anului 2018 în evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, a cuprins 96 de unităţi cinematografice cu banda normală (95 cinematografe şi o caravană), cu 5 cinematografe mai multe decât în anul 2017.

Reţeaua cinematografică a dispus, în anul 2018, de 403 săli de cinema cu un total de 73.000 locuri. Proiecţia cinematografică a cuprins 625.300 spectacole, vizionate de 13,3 milioane spectatori. În anul 2018, au fost distribuite în cinematografe 499 filme, din care 85 filme naţionale (sau coproducţii) şi 414 filme străine, în creştere faţă de anul 2017, când au fost distribuite 443 filme, din care 67 naţionale (sau coproducţii) şi 376 filme străine.

Programul de emisie al staţiilor de radio publice a fost de 143.900 ore-program (126.300 ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 17.600 ore-program emisiuni externe), cu 4.100 ore-program mai puţine faţă de anul 2017.

Staţiile de televiziune publice au difuzat, în 2018, un număr de 52.6000 ore-program emisie. Din totalul orelor-program emisie, 17,8% l-au reprezentat programele de evenimente şi informaţii, 11,9% programe de artă şi cultură şi aproape 10% programele de ştiri sau divertisment (fiecare categorie). Programele difuzate în limbile minorităţilor naţionale au totalizat un număr de 1.143 ore-program emisie.

Posturile de radio şi televiziune particulare au difuzat, în anul 2018, prin sistem terestru şi digital terestru, prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu) şi prin satelit.

În anul 2018 au funcţionat 569 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru un număr de 196.000 zile de emisie, din care 405 posturi au difuzat prin programe proprii un număr total de 137.100 zile de emisie. Trei posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2018, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 856 zile de emisie.

Anul trecut, niciun post de radio particular nu a difuzat prin reţele de comunicaţii electronice (cablu), dar un număr de 295 posturi de televiziune particulare au difuzat prin acest tip de reţele de comunicaţii electronice. În 2018, au funcţionat 21 de posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 7.700 zile de emisie şi 89 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 31.000 zile de emisie. AGERPRES