Zice Mark Mazower (Umbre peste Europa – Litera, 2018) o chestie cunoscuta dar care contine un detaliu statistic important – apropos, nu pierdeti vremea cu postarea asta ca e lunga si cam tehnica dar sigur gasesc unu cu care sa ma cert.

Zice ca imediat dupa WWI, pe fondul promisiunii politicienilor pentru o societate mai dreapta si mai buna (pana si ai nostri ne au promis pamant, remember), masele, ca niciodata mobilizate si emancipate dupa absurdul transeelor, incep sa participe la noua lume a proaspetelor democratii cu constitutii nemaivazut de generoase in materie de reprezentare proportionala. Adica aia in care nu exista redistribuire, ai 1000 de voturi, exista sansa sa treci pragul. Se intampla la fel practic in intreaga Europa. Long story short, din cea de a treia republica Franceza, pana in Weimar si chiar si in estul proaspat reasamblat, votul universal, masele uriase de demobilizati ramasi cam pe drumuri si noile optiuni de asociere oferite de sistemul proportional produc o inflatie de organizatii politice, majoritatea, evident, niste bizarerii, care conduc, cum era de asteptat, la parlamente atat de fragmentate incat democratia insasi devine principalul furnizor de haos si instabilitate. 16 partide intra in Reichstag in 1930, 19 in Cehia in 1929. Exista (in Germania, de pilda) un partid al renasterii spirituale, al artizanilor si comerciantilor, partide etnice, ale veteranilor, regionale, locale si evident o pleiada intreaga de dezmosteniti adunati in jurul extremelor, toate tipurile de comunisti – marxisti, leninisti, trotkisti, luxemburgi, blabla, extrema dreapta, in toate formele, anarhisti, etc. Consecinta, scrie Mazower – si aici este detaliul despre care vorbeam – este ca “practic n a existat tara in Europa de dupa 1919 cu guverne care sa reziste mai mult de un an la putere! In Germania si Austria media este de 8 luni, in Italia de 5, in Franta, dupa 1932, media ajunge de la 4 luni!” Nu mai poate fi vorba despre programe de guvernare, stabilitate, predictii si alte lucruri d astea necesare. N o mai lungesc, politica devine unul dintre joburile cele mai raspandite, orgoliile de partid se transforma in lupte de strada alimentate de permanenta campanie electorala si de conflictul politic neincetat. Coalitiile apar si dispar practic zilnic, instabilitatea produce o dezordine cataclismica in societate, increderea in democratie se duce dracului, vocile care promit ordine si mana de fier castiga teren, urmeaza ce stiti. Francesc Cambo, apropos de instabilitate, unul dintre precursorii de seama ai independentei Cataluniei, o spune precis: “reprezentarea proportionala este unul dintre cele mai firesti motive ale revolutiei fasciste”

Azi nu mai avem asa ceva in politica. Azi avem votul majoritar, cu alte cuvinte nu orice agarici cu familia si prietenii lui mai poa’ sa intre n parlament. Da, corect, nu mai este in politica conventionala, in schimb a reaparut din plin in social media.

Era sa spun ca “exceptand luptele de strada…”, doar ca ce prost as fi fost, de ce sa le exclud, de trei luni arde Parisul – dar si posibilitatea de acces direct la putere – accesul indirect este folosit din plin – miile de grupuscule politice de pe facebook, cu orientari exact la fel de bizare, aflate intr o contradictie la fel de accentuata, alimentate de “politicieni”, ideologi, mistici, profeti, manipulatori, dezaxati, la fel de “profesionisti”, aparitii generate firesc din aceasta noua (si aproape identica) mobilizare si emancipare reprezentata de oportunitatea de exprimare a tuturor si oricui, fac ca lucrurile sa inceapa sa semene teribil de mult. Vestele galbene din Paris nu se bat doar cu politia ci si intre ele, haosul gruparilor reunite exact si doar de neincrederea in sistem, poate nu este (inca) la fel de sangeros ca pe strazile republicii de la Weimar, dar contine precis aceleasi componente. Practic orice bou cu un strop de carisma conduce, in social media, mici (sau mari) cete de gnomi din ce in ce mai dispuse la scandal in numele unor teorii mai mult decat ciudate, daca ar fi sa ne luam dupa criteriile de doar acum cativa ani. Sau macar dupa criteriile banalului goodscience. 85000 de share-uri la o halucinanta postare de alalteieri de a lui Dan Puric…, probabil 500000 de vizualizari, elocvent, nu? Da, nu ajung (inca) sa produca instabilitate politica – de tipul celei de mai sus, produc alt tip de instabilitate – dar au reusit sa fragmenteze si sa disrupa nemaintalnit de mult spatiul public iar cel mai raspandit dintre vectori este, mai ales pe fondul neparticiparii grupurilor moderate la dezbatere, pe fondul noului haos ideologic, al infinitatii de directii, al nepredictibilitatii, din nou: neincrederea in democratie!

Si, cum era de asteptat, cea care profita excelent de atomizarea celulei sociale este, din nou, extrema dreapta. Daca la tribunele oficiale ale statului lupta inca se duce, in mare, in parametrii macar mimati ai dezbaterii democratice, in virtual aceasta nu mai exista de mult. DELOC!

Ei, extrema dreapta, sunt singurii dispusi sa asculte si sa mangaie accesele neingradite de complexe, intoleranta, ignoranta, ura, conspiratie, minciuna, ipocrizie, misticism, nationalism, xenofobie, sa le canalizeze, sa promita solutii iluzoriu de simple, sa clarifice, sa explice in cele mai absurde dar atractive feluri. Sa se joace cu conceptele pana la a le deturna complet sensul, sa inverseze orice ordine a faptelor si fenomenelor, sa denatureze istoria, sa omita esenta lucrurilor, sa lanseze fumigene si falsuri. Populismul creste pe masura ce vocile marginalilor, ale ineptilor, ale bizarilor cresc, capata curaj. Iar lumea buna, exact ca atunci, tace in plin complex de superioritate dispretuitoare. Nu vorbesti cu nebunii pe strada, asa ne au invatat de mici. Nu-i nimic, vorbesc ei!
85000 de share uri pentru Dan Puric… Si nu, nu venim dupa un razboi catastrofal, din contra, ne aflam in cea mai prospera epoca a umanitatii.

Ceea ce este cu atat mai infricosator.

de Tudor Dumitrascu