Eu am o singura problema vis a vis de povestea asta cu 1989, cum ca a fost o revolutie manevrata din umbra sovietici. Nu o neg vehement dar citind destula maculatura despre ultimii 10 ani ai URSS, e greu sa scap de senzatia unui imperiu aflat in cel mai inalt grad de haos, mizerie si neputinta. Infrangerea si retragerea din Afghanistan, pasul inapoi din Polonia, ultimele intalniri ale pactului de la Varsovia, prabusirea economica interna, inceputurile seccesionismului republicilor, toate vorbesc despre in potential extrem de mic de a mai derula actiuni cum at fi fost cea din Romania. Pentru ca ce a fost in Romania a fost ceva la scara grande. Din nou, nu le neg participarea sau intentiile ci faptul ca rolul sovieticilor ar fi fost unul fundamental. Ca un fapt divers, nici telefonul pe care-l da Iliescu la ambasada ca sa le explice cine sunt ei si ce vor nu arata decat ca rusii ori uitasera pe cine propulsasera la varf ori erau nitel depasit de situatie.

Ce spune asta? Ceva ce am simtit din zilele alea, copil fiind. Nu o sa stim niciodata adevarul. Si nici nu era nevoie de o mare dezvaluire a parchetului despre simulatoare, eu le am simtit in actiune din blocul (inca in constructie) lipit de cel in care stateam, „tragand” asupra unitatii militare de vis a vis intr-una din nopti, pe 25 spre 26 decembrie parca. Toate taburile aliniate pe bulevard in fata unitatii au indreptat tevile spre locul respectiv dar n-au tras. Erau atat de multe incat ar fi facut praf tot aliniamentul de blocuri cu mine care ma uitam pe fereastra cu tot. Zgomotul mitralierei venea de la maxim 10 m de geamul meu insa nu se vedea nimic altceva, foc, trasoare, nimic. S-a auzit cu intermitente scurte vreo 20 de minute. E greu sa-l uiti.

de Tudor Dumitrascu