De când am văzut-o prima dată, această pânză de tinerețe a lui Luchian m-a atras irezistibil. Nu încap aici prea multe cuvinte. Cenușiul ireal pe care nori comatoși sunt purtați de același vânt ce mișcă trestiile uscate. Personajul e perfect central, armonia o dau animalele contrapuse viscolului etc. Luchian avea 24 de ani când a pictat starea asta mistică. E frumusețea pe înțelesul melancolicilor, deși realmente un asemenea decor e greu de îndurat. Ca să vă spun sincer, imaginea asta e constitutivă rezilienței mele, e un refugiu, un miez, pilon al structurii.
Cred că fiecare dintre noi duce cu sine situații sufletești inaccesibile, locuri interioare unde n-ar putea pătrunde nimeni nici invitat cu stăruință. Ceva asemănător unui orizont vizibil numai pe dinăuntru și numai dinăuntru, sursa puterii, identitatea mise en abyme etc .Să fim sănătoși!

de Mario Barangea