Simptomele medicale reflectă mai curând o problemă comportamentală decât o adevărată problemă fizică. Exemplele obișnuite de “neplăceri ce invită la îngrijire”, cum le-am putea numi, includ tusea, răcelile, gripa, durerea de spate, durerea de cap, deranjamentele stomacale, erupțiile cutanate, durerile de gât, dischinezia biliară, amigdalita și laringita.

Starea suferindului nu este gravă, dar suficient de rea pentru a justifica atenția sporită a companionilor sociali. Simptomele acționează în același fel ca și semnalele de invitație la îngrijire socială, determinând un comportament ce vizează alinarea din partea doctorilor, surorilor medicale, farmaciștilor, rudelor și prietenilor. Cel ce trebuie îngrijit stârnește simpatia și dorința prietenoasă de alinare și chiar și numai atât este, de obicei, suficient pentru a-i vindeca boala.

Administrarea de pilule și medicamente înlocuiește străvechile acțiuni de îngrijire și furnizează un ritual de activitate ce susține relația îngrijit-îngrijitor de-a lungul acestei faze speciale de interacțiune socială. Natura exactă a substanțelor prescrise aproape că nu are importanță și, la acest nivel, diferența este mică între practicile medicinei moderne și cele ale străvechilor vraci. Obiecția față de această interpretare a neplăcerilor minore pare a se baza pe observația că se poate dovedi prezența reală a unor viruși sau bacterii.

Dacă sunt acolo și dacă se poate demonstra că reprezintă cauza medicală a răcelii sau a durerii de stomac, atunci de ce am căuta o explicație comportamentală? Răspunsul este că în orice mare centru urban, de exemplu, suntem cu toții expuși tot timpul acestor viruși și bacterii comune, dar numai ocazional le cădem pradă. De asemenea, anumiți indivizi sunt mult mai susceptibili de a se îmbolnăvi decât alții.

Acei membri ai comunității, care fie că sunt foarte reușiți, fie că sunt bine adaptați dpdv social suferă rareori de “neplăceri care invită la îngrijire”. Aceia care au probleme sociale temporare sau de durată sunt, spre deosebire de primii, foarte susceptibili de a se îmbolnăvi. Aspectul cel mai intrigant al acestor neplăceri este modul în care ele sunt grefate pe nevoile speciale ale individului. Să presupunem că o actriță, de exemplu, suferă de crize și stres social, ce se întâmplă? Își pierde vocea, face laringită, încât este obligată să înceteze lucrul și să își ia un concediu. Ea este Consolată și îngrijită. Criza este rezolvată (cel puțin pentru moment). Dacă, în schimb, ar fi avut o erupție pe piele, costumația i-ar fi acoperit-o și ar fi putut să continue să lucreze. Criza ar fi mers mai departe.

Să comparăm situația ei cu cea a unui atlet. Pentru el pierderea vocii n-ar fi avut efectul de “neplăcere care invită la acțiuni de îngrijire”, dar o erupție pe piele ar fi ideală și exact această neplăcere este cea pe care medicii atleților o semnalează drept cea mai obișnuită plângere a celor ce-și folosesc mușchii. În legătură cu aceasta, este amuzant faptul că o actriță renumită, a cărei reputație constă în aparițiile sale nude în filme, suferă datorită stresului nu de laringită, ci de o erupție pe piele. Deoarece, ca și la atleți, expunerea pielii îi este vitală, ea cade victimă mai degrabă acestui gen de neplăcere decât altuia, specific altor actrițe.

Dacă nevoia de îngrijire este intensă, atunci neplăcerea devine mai intensă. Perioada din viață în care primim cea mai mare îngrijire și protecție este când suntem copii. O neplăcere care este suficient de gravă, încât să ne trimită neajutorați la pat are, prin urmare, marele avantaj de a recrea pentru noi toată atenția și îngrijirea specifică perioadei copilăriei. Putem să ne închipuim că luăm o doză puternică de medicamente, dar, în realitate, ceea ce ne trebuie și ceea ce ne vindecă este o puternică doză de siguranță. (Aceasta nu implică simularea unei boli. Nu este deloc nevoie de simulare. Simptomele sunt suficient de reale. Cauza este comportamentală, nu efectele.)

Toți suntem intr-o oarecare măsură frustrați de a-i îngriji pe alții, ca și de a fi îngrijiți, iar satisfacția ce poate fi obținută din îngrijirea bolnavilor este tot atât de importantă ca și cauza bolii. Unii indivizi au o nevoie atât de mare de a-i îngriji pe alții, încât sunt în stare să promoveze activ și să prelungească boala unui companion numai pentru a-și putea exprima mai deplin impulsul de a-i îngriji pe alții.

de Constantin Nica

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.