Nu vă spun o noutate: la noi politica se rezumă la o abjectă luptă pentru putere. Tragic este că idioții care pun mâna pe putere nu știu ce să facă după asta cu ea! Iar rezultatele se văd. Le simțim pe pielea, și în portofelul nostru.

Mai mult, în prostia noastră, am ajuns să considerăm asta normal, și ne înrolăm cu entuziasm într-o oaste sau alta. Și participăm cu entuziasm la masacrul ăsta absurd, în care, din păcate, nu există nici urmă de cauză bună. Nici măcar așa, de fațadă. Ne plac răul, sângele pe pereți. De ce, nu știu, nu mă duce capul! Cert este că nu doar la noi, care suntem o națiune imatură, neterminată, dar și în societățile mature, consolidate, se observă această decădere a politicului, și a ceea ce numim ”cetățenie”. ”Evoluția” este către gloată, trib, către renunțarea la valori, la cultură și civilizație, în favoarea unei iluzorii reglări sociale după tiparul cererii și ofertei, al concurenței între indivizi, o concurență reglată de un singur enunț: ”distruge-l, sau crăpi!”

În aceste condiții, a spune cine-i cel bun și cine-i cel rău, cine-i frumos și cine-i urât devine o pierdere cumplită de timp. Nimeni nu-i inocent în povestea asta. Cum nu mai avem un făcător de pace, nici instituțional, nici informal, cum și arbitrii externi participă la încăierarea generală din România, nu ne rămâne decât să așteptăm deznodământul actualului război, pentru a vedea cum o luăm de la capăt cu luptele. Nu pentru că am fi războinici din fire, ci doar frustrați și incapabili să înțelegem ce ni se întâmplă. Iar ultimul rămas în viață își va săpa groapa și din ea se va declara învingător. După care va trage pământ peste el…

de Constantin Gheorghe