Ne povestește ”Homer”, în primul său imn către zeița Demeter, cum că imediat după ce Persephona e răpită de Hades și dusă în Casa Cu Mulți Oaspeți, zeița-mamă, năpădită de o durere fără margini, stătea smerită lângă o fântână. Fiicele regelui Keleos vin chiar atunci cu ulcioare în mâini să ia apă. O găsesc acolo pe Demetra și o încurajează, alinându-i tristețea. Dar nu o recunosc. De ce? Cum?
Ne spune versul: ”muritorii descoperă pe zei cu greu”. Gnomică, mai mult sau mai puțin, această propoziție. Când sunt ei înșiși, zeii sunt cine & ce nu ne așteptăm.
O bătrână singură și amărâtă de pe drum e însăși Marea Mamă.
Altfel, zeii sunt ori rustici, mirosind a pământ brăzdat și frunză verde – ca Dionysos, ori sunt pastorali, distanți și luminoși – ca Apollo.
Cu multe forme și niciuna a lor.

de Mario Barangea