Modul în care percepem trecerea timpului este o anomalie generată de un nivel insuficient de energie al creierului nostru, susține savantul rus Nikolai Kozîrev. Mai precis, el afirmă că viața e percepută în acest mod (adică exclusiv în prezent), atunci când undele emise de creier au o frecvență sub 100 de hertzi. La valori mai mari, este de așteptat să percepem simultan atât prezentul, cât și trecutul. Numai că savanții noștri nu sunt interesați sau nu sunt capabili să facă cercetări în acest domeniu de maximă importanță, preferând să pună „batista pe țambal”. Nu este nici în interesul guvernelor să dezvolte acest subiect, fiindcă poporul ar începe să-și pună întrebări din care ar reieși că politicienii nu controlează fenomenul vieții în sine, că nu le pasă de soarta noastră și i-ar face responsabili de pierderea amintirilor, adică a celei mai mari părți din viața noastră, imposibil de recuperat cu mijloacele tehnice actuale. Iar oamenii nu s-ar mai preocupa să muncească până la epuizare pentru bani, să procreeze, să consume în neștire, să țină petreceri deșănțate, ci ar veghea permanent la progresul cercetărilor din acest domeniu de o importanță colosală, care e studiul timpului. Cetățenii vor cere atunci să se găsească soluții de încetinire a trecerii timpului, pentru a avea senzația că trăiesc mai mult, metode de oprire a curgerii timpului, pentru a stopa anumite dezastre până la găsirea unei soluții potrivite, metode de întoarcere a mersului evenimentelor, pentru a recupera viața sau integritatea anumitor persoane care au suferit accidente sau chiar bunuri materiale pierdute.

de Gilly Graur