Anul ăsta, prieteni, mi-a lăsat un gust foarte amar. A fost ilustrarea perfectă a neputinţei acestei naţiuni de a acţiona, de a lua decizii până şi în momente esenţiale pentru destinul ei, şi pentru viitorul fiecăruia dintre noi. Cred că nu mai e nimic de sperat din partea actualei clase politice. E adevărat, noi am creat-o şi am investit în ea speranţe şi iluzii. Dar asta nu-i scuză comportamentul, cum nu ne scuză nouă indiferența.

Dacă e să facem o recapitulare, după ce am consumat experienţa totalitară, în vreo 45 de ani, am consumat şi experienţa democraţiei în doar vreo trei decenii. Totalitarismul ne-a adus în modernitate, cam cu forţa, cam şui, cam incomplet. Acum un partid şi un Iubit Conducător ne duc cu forţa într-o altă dimensiune, care, în noua limbă de lemn, înseamnă, după ei, modernizarea statului. În realitatea de zi cu zi înseamnă o ieşire din modernitate, şi o întoarcere în subdezvoltare.

Ştiu, mulţi confundă modernitatea cu progresul tehnologic. Faptul că avem Internet nu înseamnă nimic, câtă vreme îl folosim doar pentru a pirata conţinut media, pentru a căuta pornoşag, sau pentru a „socializa” tembel cu avataruri. Faptul că avem telefon mobil nu înseamnă nimic, când nu mai ai lângă tine şcoli, spitale, nu ai şosele şi căi ferate, 70% dintre români nu se duc la stomatolog, iar restul se duce din doi în doi, când suntem campioni europeni la mortalitatea prin orice: cancer, boli de inimă, boli sociale, sau la incest, la violenţă în familie, alcoolism, şi multe altele. Alţii confundă modernitatea cu posibilitatea de a consuma dezlănţuit, fără noimă, fără scop. Doar pentru că pot, şi au de unde arunca în stânga şi în dreapta cu bani.

Modernitatea mai înseamnă şi raţionalitate. Vi se pare posibilă raţiunea în ţara lui „aşa vrea …. mea”, în ţara în care ghicitoarele prosperă, cei mai mulţi cred că soarele se roteşte în jurul Pământului, care în loc să-şi construiască şcoli şi spitale, construieşte biserici fără număr? Care vrea să dea sarcina asistenţei sociale, împreună cu banii aferenţi, Bisericii, asta într-un stat presupus laic?

Nu ştiu, nu mă pricep, dar modernitatea, în înţelesul pe care îl dau eu cuvântului, este o formă de structurare a relaţiilor dintre indivizi, şi dintre aceştia şi stat, care presupune un set de valori, şi care permite fiecăruia să se bucure de un statut social demn şi de un trai decent. O societate prea inegală, cu prea mulţi săraci, pe care îi umileşte şi îi tratează ca pe nişte fiinţe inferioare, care îşi tratează inuman bătrânii şi bolnavii, care ignoră voinţa majorităţii, care îşi alungă elitele şi pune în fruntea sa nulităţi agresive şi lacome nu este o societate modernă. Este un rebut.

Asta este societarea românească în acest moment: un rebut al modernităţii. Şi de asta suntem trataţi noi, românii, cum suntem trataţi în Europa şi în lume. Pentru că singuri ne-am pus într-o situaţie de inferioritate, refuzând modernitatea. Vor fi fiind unii care văd în acest halomais o formă de rezistenţă la modernitate a unui popor „ales”, care trăieşte în Grădina Maicii Domnului şi este spiritualitatea întrupată. A se scuti! Suntem pur şi simplu duși!

de Constantin Gheorghe