Zilele, anii, momentele trecute rămân ca stări, ca dispoziții interioare. Un pic neclare, subzistă discret ca niște rezonanțe într-un orizont nedeslușit. Amintirile sunt mai ales trăiri, cruste sub care viața stă nemișcată și mută. Copilăria e un zumzet, tinerețea ca un câmp gol. Sunt doar câteva cuvinte chemate de puține imagini. Voi spune mai târziu, aproape de prag: nu-mi amintesc să fi fost copil ori poate am visat că am fost, tinerețea cât o respirație. Am visat că am fost, voi spune. Dar acum îmi e sete și-am să opresc propozițiile ca să beau apă, o să fumez și o țigară, mă voi gândi ”mâine plouă și am atâta treabă..” Mereu în mijlocul Gândului ni se face sete și foame.

de Mario Barangea