Nu sunt sociolog, dar cred în capacitatea de cercetare pentru a înțelege cât mai bine nevoile și aspirațiile românilor. Dacă am ruga câțiva studenți la sociologie să faca un sondaj pe orice stradă din România, la întrebarea “Ați auzit de MCV?”, o proporție importantă ar răspunde că da; iar dacă i-am întreba “unde ați auzit de MCV?”, în aceeași proporție ar răspunde că un vecin sau un cunoscut are și el un MCV.

Dupa ce Renault a preluat in 1998 uzina Dacia, a introdus în fabricație un Logan MCV, adică o mașină bună pentru orice om obișnuit. Renault s-a gândit, probabil, să-și mărească afacerea cu sprijinul românului care își dorea și el o mașină de familie sau pentru mica lui afacere.

Când, în 2007, UE a preluat România, ne-a dat și un MCV, cu gândul că, în felul acesta, va sprijini românii sa o duca mai bine. Nu au cerut însă, așa cum au făcut francezii de la Renault, un preț corect, ci ni l-au dat gratis.

Așa ca, ne-am asumat imnul Uniunii si, în Oda Bucuriei comune, ne-am spus că mașinăria va merge ușor. Timpul a trecut și ne-am readus aminte, an de an, că pentru ceea ce este gratis, plătești, ulterior, un preț foarte mare. Ne-am trezit că MCV-ul nu mai are voie să meargă prin Europa decât dacă este tunat, in asa masura incat am ajuns sa nu ne mai recunoastem Loganul si sa ne intrebam, ca in vechile bancuri cu Radio Erevan, daca ne-a fost dat sau luat.

Eram conștienți cu toții că vechea noastră Dacie nu mai putea face față competiției marilor jucători europeni, dar nu ne-a fost teamă să plătim un preț mare pentru tuning. Nu că n-am fi buni plătitori – pentru că țara a fost mereu bogată în grâne, aur sau hidrocarburi – dar a fost, de prea multe ori, dezamăgitor să constați că dublul standard este standard acolo unde milioane de români au plecat să caute o viață mai bună.

MCV înseamnă și cooperare. Prin cooperare putem avea o fabrică Volkswagen în România.

Sigur că ne întrebăm de ce România nu a fost prima opțiune pentru Volkswagen atunci când a decis să facă o nouă fabrică în Europa.

Aderarea la Uniune a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai importante constructii ale poporului român, dar U.E. nu construieste în locul nostru, căci fără a ne recunoaște, cu onestitate, limitele si greșelile, ne rămâne doar să ne uităm, cu invidie, cum unii zburdă prin Europa, in timp ce noi ne facem datoria la frontiera batranului continent.

În anii mai de demult sau mai de aproape, am purtat negocieri cu oficiali europeni și am încercat să construiesc o relație de încredere pe termen lung. Mi-aduc aminte că ceea ce speria interlocutorul bruxellez nu era nevoia noastră de a decide în propria noastră țară, ci deciziile luate în pripă, fără un dialog real.

Răspunsurile României la MCV se regăsesc de la primul la ultimul obiectiv din capitolul “Justiție” al Programului de Guvernare:

1. “Instituirea unui mecanism de dialog permanent între reprezentanții celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească”.
32. “Luând în calcul progresele României și atingerea benchmark-urilor, reperele inițiale ale MCV, Guvernul și CE vor coopera pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Este importantă și transpunerea cu prioritate în legislația națională a directivelor europene care privesc sistemul judiciar”.

Liberté, égalité, fraternité

de Robert Marius Cazanciuc