Imagini tulburătoare din USA sunt văzute peste tot. Nu poți rămâne indiferent când vezi haosul democrației americane. După un an “cucerit” de SARS CoV 2 și tot felul de încercări de căutare sau regăsire a propriei identități uneori chiar și prin “distrugerea” Istoriei, 2021 se deschide cu asediul “templului” Lumii Noi.

Vă amintiți de Georgia cu a sa “revoluție a trandafirilor”? Sau de Ucraina și “revoluția portocalie” cântată de Ruslana în “Dance With the Wolves”? Acum este rândul Statelor Unite să … danseze cu “lupii”. Cu “lupii” proprii.

Sau … așa cum spunea Fernand Braudel în “Gramatica civilizațiilor” …

“America, deși tânără, a început să îmbătrânească. Ea ajunge la istorie, se apropie de ora adevărului. Înțelege că a avut ieri, în refuzul ei de a se interesa de trecut, în individualismul ei înverșunat, sau în izolaționasmului ei, în respingerea oricărei legături care înstrăinează libertatea individului sau a națiunii, o unitate de tradiție culturală și politică pe care se bizuie civilizația americană.

Oare nu tocmai această tradiție implicită este condamnată de condițiile vieții moderne în Statele Unite? Trecutul începe să apese pe umerii lor”.

Și… totuși … lipsește “Ruslana” din “statul spectacol” american de azi. Pentru că este un “spectacol” dur. Fără … poezie, muzică … fără CULTURĂ. Doar dus cu înverșunare de ambele părți. Pentru că lumea care se va (re)clădi și se “așează” de ceva ani… va fi așa. Fără sentimente. Sentimentele vor fi în carantină permanentă. Și … sper!!! să nu am dreptate… În plin … dans cu “lupii” proprii … în USA, oriunde pe planetă și în noi…

Dar … pentru supraviețuire în reclădirea oarecum… experimentată deja … Noi … cei … oarecare … de nicăieri și de oriunde … Vom mai fi capabili să … “dansăm”? …

Mariana Cojoc

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.