9.1 C
București
miercuri, aprilie 21, 2021

Ipocrizia a stricat tot efectul

Cazul celor ”45”, studenți la drept, care ar fi format un grup organizat de copiat la examene, este pilduitor pentru felul în care înțelegem relația studentului cu materia. Eu, în facultate, am urât tot profesorul care credea că datoria mea era să memorez cursul întocmai și la timp! Nu vroia niciunul să știe și ce am înțeles eu din ce preda el! Restul? Cei care aveau această curiozitate mi-au fost obiectul respectului tot timpul!

De ce să le dai subiecte care presupun o mare probabilitate de fraudare, în contextul actual, predarea on line? Dă-le, frate, subiecte care să implice judecata, nu reproducerea! Lasă-i cu cartea pe masă! Că dacă e bâtă, sigur nu știe ce să facă, chiar cu cartea în față!  Și gata!

Pe de altă parte ăia de la USR tineret au dreptate în câteva dintre afirmațiile lor, mai ales în aia în care noi pregătim nu procurori și judecători, ci instrumente ale răzbunării, pe scurt, călăi! Dar ipocrizia a stricat tot efectul ”pledoariei lor. Asta e, se mai întâmplă…

Autor Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie