Mișcarea ”vestelor galbene”, dincolo de violențe și de alte aspecte marginale, dincolo de manipulări și de tras spuza pe turta lor de către tot felul de oportuniști, arată un lucru extrem de îngrijorător pentru viitorul tuturor națiunilor: gradul periculos de fracturare socială.

Evident, niciodată, nicio societate, nu a fost omogenă. Disparități sociale au fost permanent, sursa fiind, ca de obicei, polarizarea economică și socială, lipsa de reprezentare politică, discriminările de tot felul. De ce este mai periculos acum decât oricând? Pentru că acelora care ocupă ”înălțimile de comandă” nu le mai pasă de fracturi. Nu se mai simt amenințați. Pentru că TINA, adică au credința că ”nu există alternativă” la sistemul actual, după ”eșecul comunismului”. Indivizii sunt pe cale să aibă surpriza vieții lor!

Mișcarea ”vestelor galbene” este periculoasă prin eterogenitatea ei, prin cerințele contradictorii, prin diversitatea obiectivelor, prin lipsa de coerență a mișcării. Astea toate fac imposibil un răspuns adecvat al puterii politice, oricare ar fi ea. Și garantează o lungă perioadă de instabilitate, cu ecouri în economie, cu o tot mai puternică degradare a încrederii în democrație și în instituțiile sale, și, nu în ultimul rând, cu o și mai mare fragmentare socială.

Nu cred că e greu de ghicit la ce se gândesc cei de la butoane, în cazul în care situația degenerează. Revenirea la guvernarea totalitară. Dacă în China și Rusia funcționează, de ce n-ar funcționa și în Occident? Ei bine, există o diferență radicală între cele două situații. Sensul evoluției: Rusia și China evoluează lent spre democrație, un proces dirijat, structurat, în care principalul obiectiv este evitarea fracturilor sociale. O societate cât de cât omogenă este esențială pentru depășirea decalajelor de dezvoltare.

Drumul invers, de la democrație la dictatură, nu este chiar ușor de parcurs, și nici nu există vreun precedent în istorie. Germania în care a apărut Hitler, Italia lui Mussolini și Rusia lui Stalin nu veneau dintr-o istorie democratică, ci doar din alte istorii autoritar-totalitare. Democrația sigur va fi acceptată de o societate dominată de totalitarism. Invers nu prea văd cum ar fi. Grecia regimului coloneilor, Chile, și exemple mai sunt, sunt exemplare pentru respingerea totalitarismului, după ce un regim democratic este înlocuit violent cu o dictatură. Poate doar România, în demența ei, ar fi capabilă să voteze transformarea într-o dictatură! Dar noi suntem tâmpiți! Altminteri rămâne doar varianta loviturilor de stat. Mi-e greu să-mi imaginez cum ar fi așa ceva în Franța, care a experimentat, prin declararea stării de urgență, după atentatele de anii trecuți, limitele ”autoritarismului” democratic

Soluția este una singură: construirea unei alternative la actuala stare de lucruri. Rezumată, se numește ”cumpărarea păcii sociale”. Adică politici redistributive, gestionate de stat, pentru reducerea fracturilor sociale și a polarizării, a inechităților și discriminărilor. Culmea este că nici nu ar costa prea mult. Nicăieri în lume. Dar lăcomia celor avuți le ia mințile, și continuarea politicilor actuale li se pare singurul lucru acceptabil. Nu va fi pace în lagărul capitalist. Asta este sigur. În rest, Dumnezeu cu mila!