„După ce ne-am despărțit, mi-am spus în gând așa: Sunt realmente mai înțelept decât acel individ; este destul de probabil că niciunul dintre noi nu știe nimic important, dar el crede că știe ceva, deși nu știe, pe când eu, cu toate că nu știu nimic, nici nu cred că știu. Așadar, se pare că eu sunt mai înțelept: când nu cunosc niște lucruri, nici nu cred că le cunosc.” (Platon, Apologia lui Socrate).

Trăim cu iluzia că înțelegem lucrurile mai bine decât o facem. Este musai să risipim această iluzie? Chiar trebuie să ne străduim să avem credințe, scopuri și accepțiuni pe cât este posibil de realiste? Aceasta este alegerea cu care se confruntă Neo în Matrix, unul dintre filmele mele preferate: ia pastila roșie și trăiește în lumea reală sau ia pastila albastră și păstrează confortul iluziei. Dacă va alege pastila roșie, va trebui să înfrunte lumea așa cum este, inclusiv durerea, tristețea, ba chiar și roboții care au subjugat mare parte din omenire. Totuși, dacă alege pastila albastră, se va întoarce la halucinația colectivă a existenței umane.

Evitând iluzia, crește probabilitatea de a gândi corect, însă iluzia este o plăcere uneori. Ignoranța nu este motiv de fericire, dar nici nenorocire prea mare până la urmă. În lume există pur și simplu prea multă complexitate pentru a fi cunoscută de oricare individ. Ignoranța poate fi frustrantă, dar nu ea că atare-i buba, ci faptul că nu o recunoaștem. Efectul Dunning-Kruger relevă faptul că oamenii ignoranți nu știu că sunt ignoranți. Nu știu că nu știu, însă completează spațiile goale. Cei care au performanțele cele mai slabe își supraestimează cel mai mult abilitățile, neștiind ce nu știu. Ceea ce este foarte important, având în vedere că totți suntem incompetenți în multe domenii din viața noastră.

O formă a ignoranței este să crezi că toate deciziile le iei tu, ba chiar că afirmațiile tale sunt în totalitate ale tale. Avem tendința de a-i lăsa pe alții să gândească pentru noi, ceea ce se traduce prin faptul că suntem susceptibili la a găsi puncte de vedere care sună bine (sau par întemeiate) și să le însușim. În anumite privințe, vulenrabilitatea noastră față de afirmațiile înșelătoare, a explicațiilor slabe și a anumitor preferințe este inevitabilă. Nu-s mare microbist, dar țin cu Steaua și habar nu am de ce. Tata ține cu FC Argeș Pitești și nici el nu prea știe de ce. Multe dintre pozițiile noastre morale ar necesita o reflectare asupra modului în care funcționează lumea, cum a funcționat, și cum ar putea funcționa. Dar cine are atât timp de gândire?

de Constantin Nica

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.