Compania de produse din carne pe bază din plante Impossible Foods a anunţat marţi că a făcut un nou pas după carnea de vacă realizând o alternativă la carnea de porc din care asigură că va elabora inclusiv cârnaţi, relatează EFE.

Alternativa ecologică este realizată în laboratoare pe bază de soia, ulei de floarea soarelui şi cocos, alături de aminoacizi, vitamine, zaharuri şi fier pentru a-i da textura şi savoarea tipică produselor din carne de porc şi care poate fi utilizată într-o gama largă de reţete tradiţionale.

„Are cu 40% mai puţine calorii decât carnea, cu 60% mai puţine grăsimi şi zero colesterol”, a asigurat consilierul delegat şi fondatorul companiei Impossible Foods, Pat Brown, în cadrul prezentării produsului desfăşurată luni în Las Vegas (SUA).

Imitaţia din carnea de porc este certificată pentru consumul adepţilor dietelor kosher şi halal, care nu acceptă produsele derivate din carnea de porc reală. Din această carne pot fi realizate specialităţi precum mâncarea vietnameză Banh Mi, chiftele, ‘dumplings’ sau alte feluri de mâncare realizate din carne tocată.

Noile produse nu conţin gluten, hormoni de origine animală sau antibiotice.

Asemeni cărnii de vacă, Impossible Foods s-a ocupat şi de o alternativă la carnea de porc care să satisfacă atât gusturile consumatorilor cât şi cele ale bucătarilor: înainte de preparare carnea este roz şi fragedă, iar pe măsură ce este gătită se închide la culoare şi este mai suculentă.

Primul produs care reprezintă compania – „The Impossible Sausage” – va fi disponibil de săptămâna viitoare în 67 de localuri Burger King din SUA, într-un sandviş numit Croissan’wich.

Carnea de porc este cea mai consumată la nivel mondial, depăşind cu mult consumul de carne de vacă, astfel încât elaborarea sa pe bază de plante are un mare potenţial pe piaţă, mai ales în China, unde cererea de produse din această carne a escaladat în ultimii ani.

AGERPRES