Așa cum n-ai de ce slăvi capitalismul, nu ai de ce slăvi comunismul. Capitalism, comunism, tot un drac! Diferența dintre ele este aproape insesizabilă. Totul se reduce la cine și cât ia din valoarea produsă de cei care chiar muncesc, fizic și intelectual. Și capitalismul, și comunismul, au produs mormane de victime, într-un fel sau altul; nu e nevoie să ai un sistem de lagăre și execuții sumare, ca să trimiți pe lumea cealaltă mormane de oameni.

Și atunci de ce i-am condamna doar pe cei care slăvesc, într-un fel sau altul, comunismul? Cei care slăvesc capitalismul ce cusur au? Sunt de partea bună a Forței? Să fim serioși! Este o imensă, și scârboasă, ipocrizie!

Cu atât mai mult cu cât, acum, post-comunismul este unul și același lucru cu post-capitalismul. O lume care acordă tot mai puțină atenție valorilor și principiilor morale, o lume în care individul își urăște și își disprețuiește aproapele, care și-ar ucide aproapele în cursa pentru bani și putere. O societate dezumanizată, care iese din lumea reală, trăind mai mult într-o lume virtuală, manipulatoare și născătoare de așteptări nemăsurate, în care totul este posibil, fără niciun efort, în care solidaritatea și remușcarea nu-și au locul.

Dacă inegalitățile sunt un factor de disoluție a acestei lumi strâmbe, la fel și pendularea asta între real și imaginar duce la disoluție socială. În aceste condiții ce relevanță mai au democrația, pluripartidismul, ideologiile, religiile, Constituții, legi, instituții, statul? Din ce în ce mai mulți oameni nu le mai înțeleg sensul și conținutul, nu le mai văd rostul. Totalitarismul este ideal pentru a reduce complexitatea, pe care n-o mai înțeleg, deci nu o mai acceptă. Totalitarismul dă certitudini. Liniștește. Golește mintea de întrebări inutile. Reduși la stadiul de roboți umani, vom găsi liniștea și fericirea…

de Constantin Gheorghe