Cea mai mare problema a Bielorusiei este identitatea, mai precis lipsa ei. Dictatorii stau ce stau si apoi dispar, dar combinatia dintre lipsa de identitate si disparitia unui faraon supra-autoritar egal, fara nicio exceptie, haos. Disolutie. In lipsa unei mitologii statale, fie ea chiar si retusata sa dea bine, satrapul devine cheia de bolta, este stapanul discursului, al stabilitatii, el este identitatea. Rasturnarea lui produce in lant rasturnarea edificiului, iar daca in Europa exista un stat mai artificial si mai lipsit de background istoric, adica de identitate, acesta este Bielorusia. Ceea ce spun acum nu se vrea o apologie nationalista, ci o constatare ingrijorata. Lukasenko va pica, cel mai probabil, dar ce va ramane in loc? Furati de momentul emotional actual, foarte putini analisti, si chiar ii citesc pe unde-i prind, isi pun problema despre viitor.

Asa ca ne ramane sa privim putin in urma. La urmasii imperiilor multinationale a caror principala criza in perioada de cristalizare a entitatilor statale a fost tot una de identitate. Cine suntem, unde incepem si unde ne terminam, ce ne deosebeste, ce ne face sa fim noi, intrebarile astea si le-au pus sarbii, croatii, romanii, bulgarii, albanezii, toti. Iar cauza acestei cautari haotice a fost imperiul dominant, turcii, pentru care conceptul de identitate nationala (inclusiv a lor) era o nebuloasa totala. Balcanii de dupa turci sunt un butoi cu pulbere in principal din aceasta cauza. Fiecare natie se cauta pe sine si se ciocneste de cealalta, consecintele le stim… De bine de rau, aici au existat totusi niste pivoti in jurul carora s-a construit ceva. Multumita reperelor identitare si a consolidarii lor indelungate si anevoioase, dupa mult razboi a urmat si pacea. In Bielorusia, insa, bate vantul…

Pentru ca si ei sunt iesiti dintr-un multinational dar apoi rapid incremeniti sub un dictator. Ceea ce a facut ca identitatea si dictatorul sa ajunga sa se confunde. Bineinteles, nu sunt singurii in situatia asta dar din pacate alte exemple de popoare a caror identitate s-a limitat la personificarea liderului au sfarsit catastrofal la caderea lui. Irak, Libia, Siria (probabil urmeaza).., forme similare de autocratii personale scufundate etnic intr-o mare de „frati” de acelasi sange, dar puternic pozitionate diferit strict politic de, si practic numai de, carisma liderului. Cand pe Saddam l-au scos ferfenitit de par din canalul unde statea pitit, practic Irakul s-a intors la tribalism pre-medieval. Dar fix atunci s-a intamplat. Nu ai cum sa uiti explozia de optimism din acel moment, cam ca asta de la Minsk. Ce a urmat a fost cel mai negru cosmar imaginabil. O sa ziceti ca e alta lume, alte obiceiuri, poate, dar lectia lui Saddam, invatata de Assad, are repercursiuni si azi. Iar caderea dictatorului a transformat in no men’s land jumatate din Orient. In lipsa lui intoarcerea la reminiscentele identitare profunde ale sectarismului, violentei and shit s-a produs practic instantaneu. Pentru ca nimeni nu traieste suspendat in neant… Nici tarile cu identitati fragile sau masiv mistificate, cum am fost noi, n-au scapat de haos la prabusirea dictatorului, pentru ca pe dictatori arareori nu-i apuca ambitia sa devina parintii identitatii nationale. Moldova este un alt exemplu la indemana. In ciuda reperului identitar aparent solid al granitei cu fratii din Romania, povestea lor este un esec rasunator. Un stat esuat. Diluarea masiva a elementului romanesc a fost cauza principala, nu pentru ca noi i-am fi scos din mizerie, ci pentru ca elementul de identitate, oricum ar fi el, este esential. Abundenta lui – gen ce le pulsa in vine croatilor si sarbilor din fosta Iugoslavie – produce razboi, lipsa lui – haos si disolutie. Probabil cea mai pe muchie tara din punctul asta de vedere este Ucraina care balanseaza istoric, practic dintotdeauna, intre cei doi mari poli de atractie identitara si care, evident, nu scapa din motivul asta niciun prilej de conflict. Desigur ca exista multe nuante in poveste dar nu e loc acum. Ramane intrebarea: ce se va intampla cu Bielorusia…? Prima comparatie care-mi vine-n minte e ca niste copii sechestrati de un tata rau si abuziv vor ramane orfani, vor manca toata inghetata, vor da foc la casa si vor ajunge in strada habar ne avand incotro s-o ia. Iar in strada e o fauna intreaga…

Iar aici ar trebui sa vina expertii occidentali cu niste solutii. Solutii – mai degraba a la Kissinger, adica foarte reci si rationalizate – care ar fi ideal sa stea in afara utopiilor despre ce mare democratie se va instaura acolo, cum pare toata lumea, fara exceptie, sa creada acum. Pentru ca toate datele arata ca singura sansa de pastrare a echilibrului nu va fi un pro-european care sa rastoarne caruta, ci doar un alt dictator ceva mai mic si mai frecventabil care sa nu bruscheze bomba dezgropata.

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.