Economia României se apropie de exit. Iese din perioada fastă, care a generat creștere economică. De ce? Pentru că statul și-a luat mâna de pe ea de cel puțin nouă luni. De la  alegerile europene.

De aproape nouă luni nimeni nu mai ia decizii, nu mai promovează niciun program, nimic. Banii de dați de Cîțu băncilor sunt bani dați degeaba. Nu au niciun impact asupra economiei. Pentru că, paradoxal, ei duc în sus costurile finanțării economiei. În al doilea rând nimănui nu-i este clar ce vrea țara asta: care-i sunt prioritățile, în ce investește, ce vrea să facă. La fel, banii dați spitalelor private din fonduri publice contribuie cel mult la creșterea inflației. Și la scăderea calității actului medical. Și tot așa.

Nu, economia NU funcționează mai bine fără intervenția statului. Noi tocmai ce aflăm asta. Evident, labertarienii noștri n-au să recunoască asta nici picați cu ceară. Dar economiei nu-i pasă de faptul că ăștia sunt în faza de negare. Ea le știe pe ale ei.

Practic, și anul ăsta este pierdut, cu, sau fără alegeri anticipate. Bugetul e în aer, municipalitățile nu au bugete, investițiile stagnează, consumul scade, normal, pentru că oamenii devin mai circumspecți, fondurile europene sunt și ele incerte, le papă gândăceii.

Decuplarea politicului de economie și de societate a atins limita absurdului. Jocurile de putere nu sunt politici publice, ci surse de anarhie instituțională și administrativă.

de Constantin Gheorghe