Minunații savanți sovietici au făcut, cum se știe, mașina timpului. L-au adus pe Lenin în prezent, să diagnosticheze starea URSS. Dar n-a fost singura dată când au folosit-o. La o paradă militară de 7 noiembrie i-au adus la tribună pe toți cei care, într-un moment sau altul al istoriei, și-au luat-o în război de la ruși. Dintre invitați nu puteau lipsi, evident, nici Napoleon, nici Hitler.

Ori de câte ori trecea o nouă categorie de arme, unul sau altul dintre invitați exclama: ”E, dacă aveam eu armele astea, nu mai pierdeam războiul!” Doar Hitler stătea tăcut, și citea Pravda. La un moment dat Napoleon îl întreabă: ”Parcă erați foarte interesat de armament. Nu vreți să vedeți despre ce este vorba?” La care Hitler, calm, fără să ridice ochii din ziar, îi răspunde: ”E, dacă aveam eu un ziar ca Pravda, nici acum nu se afla că pierdut cel de-al Doilea Război Mondial!”

de Constantin Gheorghe