Dunărea s-a micşorat cu 134 de kilometri în lungime în ultimele două secole, cauza fiind activităţile umane, sugerează un studiu dat marţi publicităţii, potrivit DPA.

Studiu, realizat de o echipă internaţională care a analizat depozitele de sedimente ale fluviului, a arătat de asemenea că Dunărea a devenit cu 40% mai îngustă de la jumătatea secolului al XIX-lea, a precizat departamentul pentru mediu al landului Bavaria.

Cercetarea a ajuns la concluzia că aceste schimbări au fost provocate de intervenţiile în scopul îndreptării cursului fluviului, precum şi în urma măsurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi a construcţiei de baraje.

În urma intervenţiilor umane, sedimentele nu s-au mai putut scurge prin Delta Dunării în Marea Neagră.

În schimb, s-au format sedimente pe malurile fluviului care şi-a schimbat în permanenţă forma.

Cu o lungime de 2.850 de kilometri, Dunărea este al doilea cel mai mare fluviu din Europa, după Volga, pe teritoriul Rusiei. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.