Prima aparține religiilor așa numite monoteiste (occidentale), adică iudaism, creștinism și islam. Adepții lor consideră că Divinitatea este o entitate separată de restul creației și că are un oponent cam de aceeași mărime cu care se confruntă permanent (Diavolul). La rândul lor, celelalte creaturi aleg să se poziționeze de partea uneia sau alteia dintre tabere, luptându-se între ele.
A doua variantă aparține religiilor orientale (hinduism, șintoism, taoism), precum și curentelor filozofice moderne (yoga, ezoterism, ocultism etc.) și afirmă că întreaga creație, cu toate nivelurile ei de evoluție, este inclusă în Divinitate care mai are, în plus și o parte nemanifestată. N-am menționat filozofia budistă și confucianistă, întrucât ele nu sunt interesate de lumea spirituală, fiind centrate strict pe aspectul material și pământesc al vieții.

 

de Gilly Graur

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.