Mereu am vibrat la discursurile goale. Alea cu cantitate de informatie zero, fara niciun unu care sa miste nitel electrocardiograma. De mic mi-au placut! De cand avea Nea Nicu plenara si te lasau in cancelarie sa te uiti la televizor daca alegeai sa scapi asa de ora de bio. Smerit, printre oameni mari care se uitau chioras, eu chiar il ascultam pe impuscatu’. Si admiram sirurile de delegati din sala palatului care intelegeau exact la fel de mult ca mine, dar ce stiam eu… Eram mic. Spunea exact aceleasi lucruri mereu.

Apoi a venit Iliescu si eram deja mai marisor. Nu stiam nimic despre tehnica discursului dar tot cu inflorirea si propasirea o dadea si asta. Practic, nicio diferenta. Victoria socialismului era inlocuita ca sintagma de democratia populara, in rest, zero informatie. Ma gandeam ca e o corvoada necesara. Deh, ce sa-i faci, esti in frunte, mai faci si chestii inutile. Apoi Nastase. Astuia ii era lene. Sarisem de la democratia populara la drumul spre Europa, nici nu prea avea ce sa spuna altceva. Ba avea, dar ce atata efort. I’m a fucking god, va ajunge cat va dau. Cuvintele curgeau dupa acelasi tipar, viziunea era ingropata de dragul unei demagogii nememorabile. Cum care viziune?

Basescu n-a tinut discursuri. El n-avea timp de vorbe goale ca avea mereu ceva concret de futut. In general, complet nerelevant pentru popor, esential pentru el. Am inceput incet sa fac asocieri inconstiente intre forma discursiva a personajelor publice si statura lor. Gaurile din discursurile strategice, sau lipsa lor completa, au devenit echivalente cu lipsa totala de directie, de program pe termen lung, intr-un cuvant, ii cam durea-n p*la de scopul si substanta exprimarii. Exact o corvoada inutila intre doua partide de vanatoare la Nea Nicu si doua vacante de-ale lui Johannis.

Nu ma ntelegeti gresit, tocmai l-am ascultat pe Ciolos…

de Tudor Dumitrascu