Am avut şi eu fix aceeaşi reacţie de dezgust după ce, izbit de nişte uriaşe reclame statice stradale, am şi văzut povestea publicitară într-un clip cu un personaj al momentului.

O mizerie morală să vorbeşti unor rătăciţi ai istoriei (cum sunt adolescenţii de azi care n-au nicio conexiune cu trecutul decât prin vorbele care li se picură dibaci în urechi de diverse centre de propagandă) despre lucrurile rele pe care le-au făcut nişte ticăloşi bolşevici prezentaţi ca fiind „ei”. Asta când tu însuţi ai fost dintre ăia! 
„Aveam 30 de ani când ne-au condamnat pe toţi la frică” zice ăsta despre „ei”… El care, la 30 de ani, când alţii încercau să fugă din ţară după ce pe Rege îl debarcaseră colegii lui de ideologie comunistă, venea de fapt de bună voie ca să slujească uneia dintre cele mai odioase fiinţe, Ana Pauker. Aia care împreună cu Dej „băga spaima în burgheji”, adică exact ce zice el, îi condamna la frică pe mulţi dintre cetăţenii care făceau România să fie ce era. 
Cât cinism ! 

Dar nu suntem oare obişnuiţi cu astfel de neruşinări? Nu cumva ne-a vorbit Brucan despre democraţie după 1990, adică tocmai ăla care fusese unul dintre oamenii terorii sovietice din anii care l-au făcut pe promotorul comercial să revină în ţară şi să construiască bezna de care ne vorbeşte cu nonşalantă detaşare? 

Oricum, se vede clar că acel clip este făcut de unii care probabil că s-au născut după ’90 sau , prin clişeele exagerate, este dedicat tinerilor care funcţionează numai după clişee. Pentru că limba de lemn este exact aceeaşi în propaganda politică de azi precum era şi ieri, doar că personajele s-au inversat. Filmele de propagandă de azi îi arată pe comunişti şi vremurile lor exact aşa cum îi arătau comuniştii pe „burghezo-moşieri” şi vremurile lor mai înainte. Adică în clişee, cu cât mai neruşinate sau exagerate, cu atât mai bine. 

Clişeul este baza propagandei, că-i politică ori că-i dezgustător comercială …

de Adrian Craciunescu