Am crescut in anii 80-90 iar a spune ca mi-a inculcat cineva concepte ecologice ar fi o minciuna patetica. Am crescut fara presiunea scolii, comunitatii sau familiei, cu putine exceptii, scatoalca destul de anemica pe care mi-o luam pentru  hartia aruncata pe strada era orice doar o forma de educatie nu. Mama avea alte griji. Am crescut printre blocuri murdare, santiere in paragina, locuri abandonate, tramvaie negre de mizerie. In gari imputite si in trenuri in care te traznea mirosul de pisat si transpiratie. Printre linii ferate napadite de buruieni si resturi. Am crescut pe langa caini rapciugosi si plini de boli, printre mormane de gunoaie parte din peisaj si in care doar mirosul iti sugera ca totusi nu ascund un cadavru ci doar vreo pisica moarta. Am crescut intr-un oras nesistematizat decat partial, inestetic, haotic, printre oameni pt care unde ajunge mucul de tigara era ultima, chiar ultima grija de pe pamant. Am crescut percepand natura ca absorbind orice si oricum, cu nimic diferit in conceptii de ruralul traditional pentru care matele gainii sunt ingrasamant deci pot ateriza in gradina. Am crescut minunandu-ma ca maimuta la traznet cand am vazut in occident cum se spala noaptea trotuarele cu sampon. Pentru mine samponul fusese un lux, ei spalau strada! Stiu, ecologicaly speaking poate era chiar naspa dar ideea asta risipitoare fata de curatenia spatiului public m-a izbit in crestet. Am crescut cu cosurile de gunoi stradale la fel de rare ca masinile straine la care te uitai in geam ca sa vezi cat baga. Am crescut cu vecinii tinandu si mortu’ descoperit vara in amiaza mare, ca sa ti-l arate pe post de sursa sigura de empatie cu necazul lor. Am crescut printre proletari rurali semi sau aproape deloc urbanizati, care stau pe prispa in fata scarii sau o pandesc prin vizor pe curva de la 3 care poarta tocuri si vine cu prea multi barbati acasa. Am crescut prin piete jegoase, printre precupeti murdari, printre tiganci care urla si injura, printre mormane de zarzavaturi lasate cu zilele la putrezit pe trotuar, printre dughene ruginite si ruine nespalate. Am crescut pisandu-ne pe strada, scuipand seminte, printre rahati de caine niciodata stransi, prin scari aproape niciodata luminate. Nimic din toate astea nu mi s-a parut ceva asa de catastrofal… pentru ca asa am crescut.

Si am crescut in Bucuresti intr-o zona buna, nu in Mizil. Dar noi vorbim acum intelectualist – stintifico fantastic despre ce zice fetica aia din Suedia. Ne curge din gura analiza fenomenologica,  desi despre ecologie am aflat, majoritatea, cand ne au bagat astia Discovery pe cablu…

Tudor Dumitrascu