Darmanian, înțeleg ministru în guvernul Macron, a stârnit o polemică, încercând să fie cu ”poporul”: ”«Nous devons comprendre ce que c’est de vivre avec 950 euros par mois quand les additions dans les restaurants parisiens tournent autour de 200 euros» Bine, el făcea trimitere la un prânz pentru două persoane, fără vin, sau așa ceva.

Acum, sigur, depinde și de restaurant. El o ști tariful în restaurantele ce rimează cu statutul/averea lui. Dar, dincolo de asta, și făcând abstracție că oferta poate fi diversă, la fel și prețurilor, principiul din perspectiva căruia abordează problema este unul corect: polarizarea socială și economică a ajuns insuportabilă. C-o spune un bogat, c-o spune un sărac, contează mai puțin. Și, oricât de populist și de ipocrit ar fi demersul lui, e de notat că băieții cu conturi cu mult prea multe zerouri încep să vadă de unde bate vântul. Și că între vânt și urgie granița este atât de subțire și de ușor de trecut, încât mai bine se apucă să facă oarece, pentru a reduce presiunea socială.

Cine va recupera politic mișcarea ”vestelor galbene”, ei bine, asta este altă problemă. La fel de serioasă. Pentru toată societatea franceză. Care a crezut că poate renunța la solidaritate, că, la fel ca noi, fiecare e liber să se descurce cum poate. Ura față de stat a fost indusă și acolo. Iar acum luăm la cunoștință cu oroare că am lăsat statului doar dimensiunea lui represivă( ați văzut ce bine bat jandarmii francezi, și nici ai noștri nu-s chiar niște domnișoare), restul fiind la mâna ”piețelor” Care sunt controlate de bogați, cei care-și permit să cumpere orice, de la politicieni la legi cu dedicație și scutiri de taxe și impozite.

Poate că ”vestele galbene” nu vor schimba nimic fundamental. Dar ne dau o imagine asupra a ceea ce va însemna ”mișcare socială” în viitor. Și ce vedem nu arată bine. Nu lasă loc de speranță de mai bine.

de Constantin Gheorghe