De ce relatia privilegiata dintre stat si biserica ortodoxa a fost o frana? Pentru ca a fost si inca e.

Pe vremea liceului meu exista un manual de istorie universala nu mai gros decat un catalog saptamanal de promotii de la Carrefour. Tot era ceva – literatura universala, de exemplu, este complet prohibita in preuniversitar – era ceva dar tusele erau atat de groase incat generatii intregi au reusit performanta de a nu intelege nimic din contextul global in care am evoluat. Pana si facultatea de profil se face ca ploua cand e vorba despre lumea inconjuratoare, in general ne-am autoexclus din dezbaterea mare. Ce legatura are cu subiectul? Pai are, pentru ca nimeni de la noi nu si-a pus problema cercetarii evolutiei paralele – in acest caz al celor doua mari branduri religioase ale Europei. Istoriografia romaneasca traieste in acest imens tabu, si-a sapat o groapa si se joaca acolo cu lopatelele.

Incerc sa evit sa fiu livresc. Si sa evit sentintele. Dar catolicismul se defineste prin conflictul cu statul tot mai centralizat de dupa secolul XI, ortodoxia exact din contra. Iar aceasta nu e o discutie despre spiritualitate ci despre doua strategii perfect opuse de de a-i aroga lui Dumnezeu propriile atribute de brand.

Contrar credintei comune, papii joaca intr-un areal mult mai dificil si convulsiv decat o fac rivalii lor rasariteni. Occidentul de dupa schisma si multe secole la rand arata ca o banchiza faramata in care iceberguri tot mai mari si mai violenti se ciocnesc unul de altul intr-o lupta pentru suprematie cu rezultate neconcludente pana de curand. Papii sunt oameni politici inainte de orice iar injghebarea centrelor de putere europene curge doar in defavoarea lor, nici vorba invers. Catolicismul face o echilibristica foarte complicata pentru propria sa supravietuire iar ultimul mare joc politic il are in timpul in care inchide ochii si-si baga capul in pamant in fata ascensiunii lui Hitler, ceea ce ne releva ca o putere dominatoare in Europa ar fi insemnat si sfarsitul chiar oricare pretentii de independenta a Vaticanului. Long story short – adica ar fi ajuns ceea ce biserica rasariteana a fost tot timpul: o anexa. Intai o anexa bizantina, apoi otomana si in cele din urma o anexa a statelor nationale.

Partea cea mai importanta este insa ca acest conflict obliga papalitatea sa dezbata. Teologic, politic, etic, intelectual, in toate felurile. Sa se adapteze, sa se rupa chiar. Reforma este o dezbatere teologica de o imensa anvergura politica. Este o convulsie sistemica. Cel mai devastator razboi european care a masacrat in procente mai mult decat a reusit WW1 este unul cu o imensa conotatie religioasa.Iar logica sa are legatura exact cu relatia neclarificata dintre biserica si stat. In timp ce in Europa se moare in valuri pentru credinta, in est turcii interzic convertirile la islam ca era navala de crestini dornici de taxe mai mici. Meanwhile, ortodoxia se adapteaza si ea. Pentru ca paganii interzic clopotele inventeaza toaca. Cam asta e diferenta…

Repet, nu e vorba de a judeca acum contexte diferite, ci de a intelege unde a fost frana. Primele forme de egalitarism european nu au nicio treaba cu revolutia atee franceza, ci culmea, cu fundamentalismul puritanilor protestanti. Ei se decid sa ia adliteram sintagma egalitatii in fata lui Dumnezeu si s-o aduca pe pamant. Piata libera si ruperea definitiva de statul absolutist este tot opera lor. Ei sunt o consecinta a dezbaterii teologice occidentale, ei isi cauta republica lui Dumnezeu si se duc in America gata sa fie mancati de bastinasi si de sobolani in numele credintei! Cei care pleaca primii mai tarziu din deja confortabilele prime state americane ca sa infrunte marea preerie si marele desert american sunt tot ei, puritanistii mormoni aflati intr-un permanent conflict cu laicul care le solicita supunere si renuntarea la descoperirea Imparatiei Vesnice de pe Pamant. Majoritatea mor in pustiuri nesfarsite cautand-o. O fac pentru credinta si oricat de neplacuti ne par noua acum, credinta lor a miscat lumea intr-un mod mai mult decat concret.

Aici ne impiedicam noi in periferismul nostru mic arogant, in senzatia ca uite dom’le ce valuri au incercat sa ne mature, nu ca pe altii care au stat in palate. Ceea ce poate este cea mai falsa imagine despre noi insine inventata vreodata. Si cea mai confortabil calduta in raport cu credinta si cu statalitatea noastra, la fel de calduta ca si coabitarea dintre cele doua. Pseudoeducatia predicata de stat si cvasicredinta netulburata din biserica au fost franele. Iar combinatia dintre cele doua, indiferent de epoca, ne-a tinut unde suntem.

de Tudor Dumitrascu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.