Lumea bună a neoliberalismului cu sinecuri de la stat exultă: a eșuat experimentul finlandez al ”venitului minim garantat pentru toți”. Care a fost o idioțenie din start! Au ales o mie de nefericiți, le-au dat câte 560 de euro pe lună, și i-au observat ca pe râme. Ideea era că, dacă le dau banii ăștia își vor căuta locuri de muncă, altminteri mor de foame! Și cică nu și-au căutat!

Eu cred că finlandezii au vrut să demonstreze doar un lucru: că nu e cazul să ne gândim la așa ceva. Ideea, după mine, ar fi ca toată lumea, șomer sau angajat, să primească o sumă fixă. Care să asigure un trai decent. Iar cei care muncesc să primească de la angajatori, stat sau privați, diferența între salariul în plată și venitul universal. Și sigur chiar și cei care sunt șomeri ar vrea mai mult. Adică ar căuta activ loc de muncă. În plus se demontează toate celelalte prestații sociale, inclusiv ajutorul de șomaj. Plus birocrația aferentă. De ce ar mai fi nevoie de birou de șomaj, dacă cineva care își pierde locul de muncă are un venit asigurat, care-i asigură un trai decent?

Ne vom întâlni cât de curând, din nou, cu schema asta, sau alta asemănătoare. Dacă nu găsim o soluție convenabilă(în fond este doar o redistribuție a veniturilor, lucru pe care statele știau să-l facă până mai acum vreo trei decenii), tensiunile sociale se vor transforma în violențe. Și costurile vor fi mult mai mari decât venitul ăla garantat.

de Constantin Gheorghe